Cuvânt la Gala de deschidere a Festivalului Filocalia

By | 18/05/2013

20130517_01Festivalul Filocalia promovează tema iubirii frumosului divin și a luminii Răsăritului de sus, care sunt definitorii pentru a înțelege arta sacră. Biserica are nevoie de artă, deoarece ea trebuie să facă perceptibilă și prezentă fascinanta lume a duhului, a nevăzutului lui Dumnezeu şi deoarece frumuseţea artistică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenței și întrupării, o invitaţie la a căuta icoana frumuseții lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibilă în Iisus Hristos. De fapt, devenind om, Fiul lui Dumnezeu a introdus în istoria omenirii toată bogăţia evanghelică a adevărului şi binelui şi împreună cu ea a dat la iveală şi o nouă dimensiune a frumosului: mesajul evanghelic este supraplin în acest sens. Hristos este izvorul prin excelență al oricărui bine, adevăr și frumuseți. Hristos, vine „să ne înveţe” nu o anumită imagine a virtuţii, ci cu adevărat „filocalia” sau „frumuseţea” chipului omului, al cărui element structural îl constituie viaţa în Duh, adică formarea ei în frumuseţea arhetipală a lui Hristos. Filocalia este demersul întoarcerii omului la frumuseţea «după chipul» lui Dumnezeu, reorientearea autentică a ontologiei sale spre Arhetipul său de frumuseţe sau spre frumuseţea ei arhetipală, spre Dumnezeu.

Tema frumosului este definitorie pentru un discurs despre artă. Frumosul a apărut deja după Geneză, în privirea plină de bucurie și admirație a lui Dumnezeu în faţa creaţiei Sale. Descoperind că tot ceea ce crease era bun foarte, Dumnezeu vede că este şi ceva frumos (Acest aspect l-a exprimat eficient traducerea greacă a Septuagintei, redând termenul tob (bun) din textul ebraic cu kalon (frumos)).

Raportul dintre bun, şi frumos suscită reflecţii stimulatorii. Frumuseţea este într-un anumit sens expresia vizibilă a binelui, aşa cum binele este condiţia spirituală a frumuseţii. Aceasta au înţeles-o foarte bine filosofii grecii care, unind împreună cele două concepte, au creat o locuţiune care le cuprinde pe amândouă: „kalokagathia”, adică „frumuseţe-bunătate”. Platon a scris în această privinţă: „Puterea Binelui s-a refugiat în natura Frumosului” (Filebo, 65 A).

Sfânta Scriptura este „marele cod” al culturii universale: artiştii şi-au înmuiat în mod ideal pensula lor în acel alfabet colorat de imagini, istorii, simboluri, reprezentări care sunt paginile biblice; muzicienii au împletit armoniile lor în jurul textelor sacre, mai ales psalmice; scriitorii au reluat de-a lungul secolelor acele naraţiuni antice care deveneau parabole existenţiale; poeţii s-au întrebat cu privire la taina duhului, cu privire la infinit, la rău, la iubire, la moarte şi la viaţă preluând adesea freamătele poetice care animau paginile biblice; gânditorii, oamenii de ştiinţă şi însăşi societatea avea des ca referinţă, chiar şi prin contrast, concepţiile spirituale şi morale din cuvântul lui Dumnezeu. Astfel Sfânta Scriptură a devenit un fel de „vocabular imens” (P. Claudel) şi „atlas iconografic” (M. Chagall), din care s-au inspirat cultura şi arta creştină. Cuvântul biblic a devenit imagine, muzică, poezie, evocând prin limbajul artei Taina „Cuvântului făcut trup”.

Arta trebuie să transforme în formule perceptibile ceea ce în sine este insesizabil. Or arta are o capacitate aparte de a culege şi un aspect şi celălalt al mesajului traducându-l în culori, forme, sunete care ajută intuiţia celui care priveşte sau ascultă. Şi aceasta fără a priva mesajul însuşi de valoarea lui transcendentală şi de aura lui de taină.

Frumuseţea pe care artiștii o vor transmite generaţiilor de azi și mâine să fie de aşa natură încât să trezească în ele uimire! În faţa sacralităţii vieţii şi a fiinţei umane, în faţa minunăţiilor universului, singura atitudine potrivită este cea a uimirii. Datorită acestora, omenirea, după orice rătăcire, va putea să se ridice din nou şi să-şi reia drumul său. În acest sens s-a spus cu o profundă intuiţie că „frumuseţea va salva lumea” . Frumuseţea este cifrul misterului şi atenţionarea spre transcendent. Şi invitaţia de a gusta viaţa şi de a visa viitorul. De aceea, frumuseţea lucrurilor create nu poate satisface pe deplin, şi suscită acea nostalgie tainică după Dumnezeu pe care un îndrăgostit de frumos ca Fericitul Augustin a ştiut s-o interpreteze prin accente inegalabile: „Târziu te-am iubit, frumuseţe atât de veche şi atât de nouă, târziu te-am iubit!”.

Să ne însoţească Maica Domnului, cea „atotfrumoasă”, căreia nenumăraţi artişti i-au reprezentat chipul, iar marele Dante o contemplă în splendorile paradisului ca „frumuseţe, care înveseleşte / era în ochii tuturor celorlalţi sfinţi” . Arta contemporană să contribuie la afirmarea unei frumuseţi autentice care, ca o reverberaţie a Duhului lui Dumnezeu, să transfigureze materia, deschizând sufletele spre sensul veşnicului.

Strânsa legătură dintotdeauna dintre Evanghelie şi artă, dincolo de exigenţe funcţionale, implică invitaţia la pătrunderea prin intuiţie creativă în misterul lui Dumnezeu întrupat şi, în acelaşi timp, în misterul omului. Iisus Hristos nu numai că-l revelează pe Dumnezeu, dar „îl revelează pe deplin pe om omului”.

Iata mai jos câteva imagini din timpul manifestării:

This slideshow requires JavaScript.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Înregistrarile video de la manifestare (3 părți):  [1] ; [2] ; [3]

Înregistrarea audio a mesajului de prezentare a Festivalului Filocalia:

[audio:http://teofanmada.ro/audio/20130517_inregistrare_vernisaj_fecioarele_inlacrimate.mp3]
(Citit de 66 ori)