„Psalmii” de și cu actorul Dorel Vișan

By | 07/04/2014

Duminică seara, 6 aprilie 2014, în a treia zi de desfășurare a evenimentelor spirituale și culturale ale Festivalului Filocalia, a avut loc spectacolul de cuvânt și poezie psalmică „De vorbă cu Domnul”, a maestrului Dorel Vișan. Marele actor clujean este o personalitate, un reper și un om de har, care a scris despre sufletul omului și despre relația lui cu Dumnezeu, într-o formă mai specială, poezia psalmică.

Fiecare psalm conține ceva din omenesc, ceva despre durere, lacrimi, suferință, bucurie și înstrăinare. Psalmii trimit în timp la o cărticică „De vorbă cu Domnul”, în care autorul a creat o relație între el și Dumnezeu, familială, așa cum era cunoscut Dumnezeu în satul lui natal, unde a copilărit. Acolo Dumnezeu făcea parte din familie, făcea parte din tot, cuprindea modul de a fi al românului. Psalmii sunt niște rugăciuni, unii sunt intitulați chiar „rugăciune”, sau „plângere”, după Ieremia profetul. Din expunerea actorului Dorel Vișan s-a înțeles că ei sunt o recitire în timp a sufletului omenesc, în urma relației cu Dumnezeu, pentru că omul în diferite ipostaze și perioade și-a mai schimbat părerea despre Dumnezeu și despre sine.

Spectacolul a arătat că relația de apropiere cu Dumnezeu este în Psalmi una foarte specială – în iubire și conștiință. „Doamne, te caut în munți și pe întinsele ape, năuc, iar tu lângă mine, neclintit continui lucrarea”, sau „Doamne, să accepți ca de câte ori sunt singur să mă întorc la tine”. Psalmii, sunt creația unui om care „de o vreme încearcă să se uite în interiorul lui”, sunt creația actorului care crede în misia sa, de a dialoga cu oamenii și de a înnobila orice relație.

Iată mai jos câteva imagini din timpul spectacolului:

This slideshow requires JavaScript.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Înregistrarile video de la spectacol (5 părți): [1] ; [2] ; [3] ; [4] ; [5]

 

(Citit de 46 ori)