Hristos în spaţiul propriei noastre interiorități

By | 29/06/2015

teofan_mada_15Ţări şi zone din Europa sau America, unde religia şi viaţa creştină erau odinioară cât se poate de înfloritoare şi capabile să dea naştere la comunităţi de credinţă vie şi lucrătoare, acum sunt puse la grea încercare, şi uneori sunt chiar transformate radical de răspândirea continuă a indiferentismului, secularismului şi ateismului. Este vorba în special de ţările şi naţiunile aşa-numitei lumi întâi, în care bunăstarea economică şi consumismul, deşi coexistă cu situaţii cutremurătoare de sărăcie şi de mizerie, inspiră şi susţin o viaţă trăită „ca şi cum Dumnezeu nu ar exista”. Or, indiferenţa religioasă şi totala nesemnificaţie practică a lui Dumnezeu pentru problemele chiar grave ale vieţii nu sunt mai puţin îngrijorătoare şi distrugătoare în comparaţie cu ateismul declarat. Credinţa creştină, chiar dacă supravieţuieşte în unele din manifestările sale tradiţionale şi ritualice, tinde să fie dezrădăcinată din momentele cele mai semnificative ale existenţei, cum sunt momentele naşterii, suferinţei şi ale morţii. De aici impunerea întrebărilor şi enigmelor extraordinare care, rămânând fără răspuns, îl expun pe omul contemporan la deziluzia deprimantă sau la tentaţia eliminării a însăşi vieţii umane care pune astfel de probleme. În schimb, în alte regiuni sau naţiuni, se mai păstrează încă foarte vii tradiţiile de pietate şi de religiozitate populară creştină; dar acest patrimoniu moral şi spiritual riscă astăzi să fie risipit sub impactul multiplelor procese, dintre care ies în evidenţă secularizarea şi răspândirea sectelor. Numai o nouă remerorare vie a botezurilor uitate, poate asigura creşterea unei credinţe clare şi profunde, capabilă să facă din aceste tradiţii o forţă de autentică libertate. Desigur peste tot este urgentă refacerea ţesutului creştin al societăţii umane. Dar, ca o primă condiție, se impune refacerea ţesutului creştin al comunităţilor ecleziale însăşi în aceste comunități.

imagine_14Or, toți credincioşii botezați, în virtutea participării lor la misiunea profetică a lui Hristos, sunt pe deplin angajaţi în această misiune a Bisericii. Mai ales lor le revine să dea mărturie că credinţa creştină constituie singurul răspuns pe deplin valabil, mai mult sau mai puţin conştient, perceput şi invocat de toţi, la problemele şi speranţele pe care le pune viaţa fiecărui om şi a fiecărei societăţi. Aceasta va fi posibil dacă creștinii vor şti să depăşească în ei înşişi ruptura dintre Evanghelie şi viaţă, între a crede teoretic și a fi teocentric, reconstituind în activitatea lor zilnică din familie, la muncă şi în societate, unitatea unei vieţi care-şi găseşte în evanghelie inspiraţia şi tăria interior-spirituală pentru a se realiza pe deplin. Creștinii contemporani sunt chemați să deschidă larg porţile inimii lui Hristos, pentru a primi puterea Lui salvatoare. Lumea și sistemele economice ca şi cele politice, domeniile vaste ale culturii, civilizaţiei, dezvoltării sunt chemate să se deschidă pe sine cuvântului cunoscător al lui Dumnezeu. Hristos ştie «ce este înăuntrul omului», cunoaște bola lui. Numai El o ştie și numai El o poate vindeca! Astăzi, foarte adesea, omul nu ştie ce poartă înăuntru, în adâncul sufletului şi inimii sale. El este deseori nesigur de sensul vieţii sale în această lume. Este invadat de scepticism, apoi de îndoiala care se transformă în disperare. Soluția un poate fi alta decât să-i permită lui Hristos să-i vorbească conștiinței sale, pentru că numai El are cuvintele vieţii veşnice. De fapt, a deschide larg porţile minții și inimii lui Hristos, a-l primi în spaţiul propriei interiorități nu este o presiune pentru om, așa cum spun militanți ateismului practic și ideologic, dimpotrivă este calea unică de parcurs dacă voim să-l recunoaştem pe om în adevărul său plenar şi să-l preamărim în valorile sale, perene. Sinteza vitală pe care creștinii vor şti s-o realizeze între Evanghelie şi viața practică zilnică, va fi cea mai splendidă şi convingătoare mărturie că nu frica sau îndoiala, nu ura și disprețul, ci căutarea, întâlnirea şi cunoașterea lui Hristos sunt factorul determinant pentru ca omul să trăiască, pentru ca să se constituie noi moduri de a trăi mai conforme cu demnitatea și vocația sa umană. Omul este iubit de Dumnezeu! Aceasta este cea mai simplă şi uluitoare veste cu care Biserica este datoare faţă de om. Cuvântul şi viaţa fiecărui creştin pot şi trebuie să facă să răsune acest anunţ: Dumnezeu te iubeşte, Hristos a venit pentru tine, pentru tine Hristos este viața însăși (Ioan 14,6). Această nouă rememorare a botezurilor uitate este destinată formării de comunităţi ecleziale dinamice și mature, adică în care credinţa să se descătuşeze şi să realizeze întreaga ei semnificaţie autenticăă de adeziune la persoana lui Hristos şi la Evanghelia Sa, de întâlnire şi de comuniune liturgică cu El, de existenţă trăită în dragoste şi în slujire jertfitoare. Creștinii trebuie să participe la formarea unor asemenea comunități ecleziale, nu numai printr-o participare activă şi responsabilă la viaţa comunitară, dar şi prin elanul, râvna şi implicarea misionară faţă de cei care încă nu cred sau nu mai trăiesc credinţa primită la Botez.

(Citit de 58 ori)