Arta duhovniciei: ştiinţa ca măsură

By | 07/07/2015

teofan_mada_21„Când se găsesc astfel de învăţători, spune Nil Ascetul, ucenicii trebuie să renunţe la ei înşişi şi la voinţa lor, astfel încât să nu se mai diferenţieze printr-un trup neînsufleţit, ci să fie ca materia maleabilă din mâinile artistului… Căci astfel formează Învăţătorul virtutea la ucenicii care nu îl contrazic niciodată.”

„Nu te înşela crezându-te capabil de a te îndruma de unul singur prin lucrurile spirituale, ne sfătuieşte Avva Pimen. Supune-te unuia mai vârstnic şi lasă-l să te îndrume în toate.” Un alt Părinte al pustiului, instruind un novice îi spunea acestuia: „Frate, fii asemenea unei cămile. Încarcă-te de propriile tale imperfecţiuni şi lasă-te povăţuit de un Părinte duhovnicesc pe calea pe care o cunoaşte mai bine decât tine.”

„Dacă vrem să criticăm reţetele folosite de învăţător, nu vom progresa niciodată, pentru că ceea ce în ochii ucenicului poate părea fără importanţă sau chiar negândit este de fapt un lucru bun, mai spune Sfântul Nil. Artistul şi acela care nu este artist judecă în mod diferit opera de artă. Cel dintâi are ştiinţa ca măsură, pe când celălalt are asemănarea drept criteriu.”

Se spune că Avva Ioan Kolov, înainte să devină pustnic, a trăit ani întregi sub îndrumarea unui Părinte în regiunea Thebaida. La început, vrând să-l încerce, Învăţătorul său l-a luat într-o zi la un drum de douăsprezece ore de mers pe jos, de la coliba lor până într-un loc arid. Acolo, Părintele şi-a luat toiagul, l-a înfipt în pământ şi i-a poruncit ucenicului său, tânărului Ioan, să vină şi să-l ude zilnic, aducând apa într-o ulcea de la colibă. Bunul ucenic a împlinit cu zel tot ceea ce învăţătorul îi ceruse. Trei ani mai târziu, lemnul uscat a revenit la viaţă şi a dat roade. Părintele a cules nucile şi duminica următoare le-a dus la biserică. După slujbă le-a împărţit eremiţilor spunând: „Veniţi şi gustaţi, fraţilor, fructele ascultării.”

Avva Hyperéchios spunea că ascultarea este bunul cel mai de preţ al călugărului. Cel care îl posedă va fi ascultat de Dumnezeu şi Îl va cunoaşte îndeaproape pe Hristos cel Răstignit, care a ascultat până la moarte.     

imagine_32Sfântul Marc Ascetul, credincios tradiţiei Părinţilor, ne învaţă astfel: „e periculos să trăieşti de unul singur, după propria închipuire, fără martor sau alături de oameni fără experienţa luptei spirituale. Maşinaţiunile răului sunt nenumărate şi bine ascunse, piedicile duşmanului sunt variate şi întinse peste tot. De aceea, în măsura în care este posibil, trebuie să trăim alături de oameni înţelepţi şi virtuoşi sau cel puţin să-i căutăm cât mai des. Atunci când ne lipseşte lampa adevăratei cunoaşteri, pentru că nu avem încă vârsta spirituală, copii fiind, trebuie să îl urmăm pe cel care deţine această lampă, pentru ca să nu umblăm în întuneric, ca să nu ne expunem pericolului de a cădea în gura fiarelor spirituale care locuiesc acolo şi care pun stăpânire pe cei care umblă fără lampa spirituală, adică fără cuvântul dumnezeiesc, pentru a-i devora…”

Apropo de această frecventare a oamenilor sfinţi şi înţelepţi, ne vin în minte mai multe poveşti din Pustietate. Un Părinte spunea că cel care intră într-o parfumerie, chiar dacă nu cumpără nimic, iese de acolo impregnat de miresme plăcute. Acelaşi lucru i se întâmplă celui care îi frecventează pe oamenii sfinţi, deoarece se impregnează de parfumul virtuţilor lor.

„Trei părinţi, citim în viaţa Sfântului Antonie, aveau obiceiul de a merge o dată pe an pe muntele unde locuia Avva Antonie pentru a primi învăţătura marelui sfânt. Odată, doi dintre ei l-au întrebat despre asceza sufletului şi a trupului, pentru a-i oferi sfântului ocazia de a le împărtăşi din înţelepciunea dumnezeiască care ieşea din gura sa. Al treilea asculta în linişte şi nu întreba nimic. Sfântul Antonie i-a zis:

  • De atâţia ani mă vizitezi, dar nu mi-ai adresat încă nicio întrebare. Nu vrei să înveţi nimic?
  • Îmi ajunge să te privesc, Părinte. Asta m-a învăţat multe, a răspuns acesta respectuos.”
(Citit de 29 ori)