Descoperirea gândurilor

By | 19/07/2015

teofan_mada_20În opinia episcopului Ignatie Briancianinov, revelarea sau mărturisirea gândurilor „a fost instituită, după toate probabilităţile, chiar de către Apostoli” (Iacov 5,16) şi se practica în general în cadrul monahismului timpuriu, după cum atestă scrierile Sfinţilor Casian, Ioan, autorul „Scării”, Varsanufie, Dorotei, într-un cuvânt, toate scrierile patristice despre spiritualitate. Totuşi, o condiţie esenţială pentru a putea realiza mărturisirea gândurilor este existenţa unui părinte care a fost educat în spiritul acestei practici şi care a atins un anumit grad al perfecţiunii duhovniceşti.

Sfântul Casian Romanul spune: „Este bine să îţi dezvălui gândurile unui părinte, dar nu oricărui părinte, ci îndrumătorilor duhovniceşti respectaţi nu doar datorită vârstei lor venerabile şi a părului cărunt, ci datorită pertinenţei lor. Mulţi oameni, înşelaţi de evidenta vârstă înaintată a unui mentor, i-au mărturisit gândurile lor şi în loc să fie vindecaţi, au suferit din cauza incompetenţei duhovnicului lor”, căci „nu oricine poate prelua gândurile care îi sunt mărturisite.” (Sfântul Varsanufie şi Ioan). Sfântul Efrem Sirul avertizează: „Dacă nu eşti încă foarte pătruns de Sfântul Duh, nu căuta să auzi gândurile celorlalţi oameni”. Duhovnicul trebuie să fie pătruns de focul harului, astfel încât acest foc să ardă răutatea gândurilor şi patimilor celorlalţi oameni, încât harul şi spovedania să nu rupă, ci dimpotrivă să întărească legăturile morale dintre el şi cel care mărturiseşte. Un îndrumător chemat să asculte mărturisiri „judecă în acord cu Duhul Domnului care sălăşuieşte în el”. „Părinte, spune-mi ce îţi va revela Duhul Prea-Sfânt şi vindecă-mi sufletul.” (Patericon Palestinian), sunt cuvintele cu care un începător care să căieşte i se adresează ascetului. Harul Duhului Sfânt este puterea care îi conferă unui îndrumător autoritatea interioară de a asculta mărturisirea gândurilor şi de a le vindeca.

Conform episcopului Igantie, această practică este „neobişnuit de folositoare pentru suflet: niciun alt efort de asceză nu înfrânge patimile cu atâta uşurinţă şi putere ca acesta. Patimile îl părăsesc pe acela care le mărturiseşte fără milă”.

„Acela care îşi ascunde gândurile nu poate fi vindecat”. (Sf. Varsanufie şi Ioan). „Nu-ţi ascunde gândurile, confuziile şi bănuielile… Demonii se bucură de acela care îşi ascunde gândurile, bune sau rele” , spune Avva Isaia. „Lepădându-ne de ruşine, ar trebui să le mărturisim întotdeauna îndrumătorilor ce se petrece în sufletul nostru”, adaugă Sfântul Ioan Casian. „Un gând rău îşi va pierde din intensitate de îndată ce e mărturisit. Şi chiar înainte ca penitenţa să fie indicată, îngrozitorul fiară zboară, ca şi cum ar fi fost tras afară în lumină din grota lui subterană şi întunecoasă prin curajul spovedaniei; acum el este dezvăluit în toată hidoşenia lui”, atenţionează acelaşi Ioan Casian. Iar Sfântul Teodor Studitul în acelaşi spirit spune : „Gândurile josnice sunt începutul şi rădăcina păcatelor; când sunt tăinuite, ele se transformă în acţiuni ale întunericului.”

imagine_37Revelarea gândurilor este cea mai puternică armă aflată în mâinile unui părinte spiritual şi îndrumător. Aducem în discuţie acele momente în care duhovnicul de la Mănăstirea Optina, Ieroschimonahul Anatolie (Potapov), asculta mărturisirile gândurilor călugărilor. Scenele văzute au creat o impresie foarte puternică. Plini de atenţie şi de respect, călugării i se înfăţişau duhovnicului unul după altul. Îngenuncheau când primeau binecuvântarea acestuia şi schimbau câteva propoziţii scurte cu el. Unii treceau repede, alţii mai întârziau câteva momente. Era evident că duhovnicul îi trata cu dragoste şi cu autoritate părintească. Din când în când, recurgea la o modalitate externă de tratament, lovind uşurel fruntea călugărului penitent, probabil pentru a alunga gândurile supărătoare. Toţi călugării plecau de la Mentor liniştiţi şi împăcaţi. Toate acestea se întâmplau de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Într-adevăr, viaţa la Optina decurgea netulburată şi toţi călugării aveau o atitudine amabilă, chiar blândă; unii erau veseli, alţii profund concentraţi. Trebuie să vezi cu propriii ochi rezultatul revelării gândurilor pentru a-i înţelege în totalitate sensul. Un călugăr de demult exprima în următoarele cuvinte starea de bucurie sfântă resimţită de un om după revelarea gândurilor sale: „Eram plin de o bucurie inefabilă, îmi simţeam mintea purificată de orice dorinţe necurate. Mă bucuram de o puritate pe care nu o pot descrie. Adevărul e martorul acestor lucruri; mă simţeam întărit de credinţa în Dumnezeu şi de marea Lui dragoste… Am devenit liber faţă de patimi şi lipsit de trup, înfăşurat în iluminarea lui Dumnezeu, fiind creat prin voia Lui.” (Patericon Palestinian, II).

Avva Dorotei oferind învăţătură despre frica de Dumnezeu, relatează despre starea binecuvântată pe care o resimţea când îşi dezvăluia gândurile duhovnicului său: „Mă simţeam eliberat de orice tristeţi sau temeri. Dacă îmi trecea prin minte vreun gând neliniştitor, îl scriam pe o tabletă (deoarece aveam obiceiul să-mi scriu toate întrebările înainte de a mă înfăţişa Duhovnicului); de îndată ce terminam de scris, simţeam o stare de bine şi de uşurare, atât de mare erau libertatea şi pacea din mine. Neînţelegând puterile virtuţii şi auzind că trebuie să trecem prin multe necazuri ca să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, eram îngrijorat din cauză că nu aveam nicio durere. I-am dezvăluit acest gând Duhovnicului meu, iar el mi-a spus: „Nu te întrista, nu ai de ce să te îngrijorezi. Acel care este sub supunerea părinţilor se bucură de lipsa grijilor şi de pace.”

Episcopul Ignatie Briancianinov spune că acei călugări care trăiesc după regulile Sfântului Nil din Sora, care urmează îndrumările Sfintei Scripturi şi ale scrierilor Sfinţilor Părinţi şi au obiceiul de a-şi mărturisi gândurile, pot fi asemănaţi oamenilor care trăiesc şi văd, în vreme ce aceia care desconsideră un astfel de mod de viaţă sunt orbi, ca nişte cadavre.

(Citit de 67 ori)