„Rugăciunea înflăcărată”

By | 24/07/2015

teofan_mada_32Rugăciunea este o necontenită facere. Părinţii şi-au zidit viaţa lor cu rugăciunea, s-au lăsat povăţuiţi de Duhul Sfânt şi nu s-au legat de pravile. Asceza lor este adevărata cultură a Duhului, iar omul ascezei este omul inimii. Şi în acest fel viaţa devine o împărtăşire necontenită cu Dumnezeu. Darul „rugăciunii înflăcărate” în care ne transfigurăm sentimentul propriei existenţe ne trimite cu gândul la viaţa Sfântului Antonie. El s-a rugat trei zile şi trei nopţi, iar a treia zi, demonii s-au arătat înaintea lui Dumnezeu pentru a-L implora să îl trezească pe sfânt de la rugăciune, căci flacăra ei devenea insuportabilă şi punea în pericol aşezămintele demonice ale acestei lumi. Sfântul Isaac şi atâţia alţii vedeau în timpul rugăciunii „flacăra lucrurilor” şi se transformau ei înşişi în coloane de lumină. „Dacă vrei să fii desăvârşit, prefă-te cu totul în foc”, spunea Avva Iosif şi ridicându-se, îşi întindea mâinile înspre cer, iar mâinile sale deveneau asemănătoare cu zece lumânări aprinse. Dacă nu avem putere de a ne smulge imediat atenţia minţii de la gânduri sau patimi atunci cea mai bună cale de pocăinţă rămâne o pocăinţă înflăcărată, un strigăt către Dumnezeu, după cum este rugăciunea Sfântului Isaac Sirul: „Povăţuieşte-mi mintea, ce cutreieră jos în vale, către Tine, la ceruri, unde Tu Dumnezeule vieţuieşti”.

imagine_46Se cuvine să repetăm aici că efortul ascetic corect nu este posibil fără Rugăciunea lui Iisus. Vorbind despre aceia care se tem să înceapă practica Rugăciunii lui Iisus, duhovnicul Vasile Polyanomerulsky (dascălul Sfântului Paisie Velicikovski) spune: „Anumiţi oameni, care nu sunt familiarizaţi cu această rugăciune din propria experienţă cred că au darul discernământului şi se scuză pe ei înşişi sau, se poate spune că evită să înveţe această lucrare sfântă din trei motive sau considerente. În primul rând, o refuză, considerând-o o trăsătură rezervată oamenilor sfinţi şi lipsiţi de patimi. Cel de-al doilea motiv e dat de numărul redus al îndrumătorilor şi dascălilor experimentaţi şi cel de-al treilea e pericolul iluziei. Oricum, aceste motive sunt nejustificate: primul – deoarece stadiul iniţial al evoluţiei spirituale a novicilor începe prin diminuarea patimiilor prin cumpătarea cugetului şi supravegherea sufletului, adică prin rugăciunea minţii care se potriveşte unui suflet activ. Al doilea argument este nerezonabil şi nefondat pentru că cazul în care lipsesc îndrumătorii şi dascălii adevăraţi, Sfânta Scriptură este învăţătorul nostru. Al treilea argument antrenează decepţia de sine: în loc să ne instruim despre iluzii şi despre măsurile care se pot lua împotriva lor din Sfânta Scriptură, aceste măsuri sunt greşit interpretate şi prezentate ca o bază pentru şovăiala în faţa rugăciunii minţii. Dacă vă temeţi să practicaţi această rugăciune din respect şi din simplitate a sufletului, să ştiţi că şi eu mă tem să o practic din aceste motive – dar nu din cauza unor poveşti lipsite de sens, conform cărora „dacă îţi este frică de lup, nu merge în pădure”. Omul trebuie să se teamă de Dumnezeu, dar nu să fugă de el sau să renunţe la el din cauza acestei frici.

 

(Citit de 28 ori)