Lumina duhovniciei: darul discernământului

By | 29/07/2015

teofan_mada_30Din toate acestea, aflăm că nu există altă cale sigură decât cea de a mărturisi gândurile Părinţilor care au darul discernământului, de a nu primi decât numai de la ei regula de conduită întru virtute şi de a nu ne încrede niciodată în propria judecată… Deoarece a mărturisi unuia care nu are discernământ, care nu are experienţă, înseamnă a risca să se piardă pe sine şi pe cel care ascultă. Avva Pimen sfătuieşte să nu mărturisim unuia despre care conştiinţa noastră nu ne-a informat.

Avva Casian şi suita sa îl vizitau odată pe Avva Moise (un fost tâlhar devenit mai târziu unul dintre cei mai mari sfinţi ai pustiului) şi l-au întrebat despre mărturisirea gândurilor. Moise le-a răspuns: „Este foarte bine, fiii mei, să nu vă ascundeţi gândurile înaintea Părinţilor, dar să le mărturisiţi liber şi cu sufletul curat. Nu ascultaţi de propria judecată, ci să vă supuneţi fără restricţii celei a Părinţilor. Nu vă dezvăluiţi oricui tainele inimii voastre, ci înţelepţilor deveniţi duhovnici, care ştiu să discerne, pe care îi recomandă nu numai părul alb, ci multe alte lucruri. Numeroşi sunt cei care se iau după aparenţe şi îşi dezvăluie gândurile, iar în loc de tămăduire găsesc numai disperare, din cauza lipsei de experienţă a celor care îi ascultă”.

Sfântul Maxim Kavsokalivitul a fost victima unui mărturisitor neexperimentat căruia i-a mărturisit viziunile sale şi întâlnirea sa cu Maica Domnului pe vârful Muntelui Athos, iar acesta l-a luat drept nebun, rătăcit cu mintea. Dar a fost înspre binele sfântului Maxim, care s-a folosit de această etichetă şi de acest adjectiv de „rătăcit” pentru a se ţine departe de lauda oamenilor, spunându-le tuturor celor care vroiau să-l abordeze: „Îndepărtaţi-vă de mine, sunt un rătăcit”.

imagine_44„Părinţii experimentaţi, ne învaţă Casian Romanul, nu acţionează de unii singuri, ci mânaţi de Dumnezeu şi de Scripturile scrise prin inspiraţia Duhului Sfânt. Faptul că trebuie să cerem îndrumarea celor care sunt mai înaintaţi în virtute îl aflăm din numeroase pasaje din Sfânta Scriptură, precum Viaţa Sfântului Samuel care încă de mic a fost dat de mama sa înspre slujirea lui Dumnezeu, care s-a făcut vrednic de a vorbi cu Domnul şi care totuşi nu s-a încrezut în propria judecată, mergând să-l consulte pe Părintele său duhovnicesc Eli, cel care l-a învăţat cum trebuie să-I răspundă lui Dumnezeu. Cu toate că Dumnezeu, prin chemarea Sa, l-a făcut vrednic de El, vroia să-l ştie supus faţă de părintele duhovnicesc, pentru ca acesta să-l conducă înspre smerenie.

La fel şi Hristos, când l-a ales şi l-a chemat pe Pavel, ar fi putut să-i deschidă ochii imediat şi să-i arate calea desăvârşirii; l-a trimis totuşi la Anania şi i-a poruncit să înveţe de la acesta calea adevărului, spunându-i: „Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. ” Prin aceste cuvinte suntem învăţaţi să ne lăsăm ghidaţi de cei desăvârşiţi… „Mă voi sui, spune Pavel, în Ierusalim ca să văd pe Petru şi pe Iacov, pentru a le arăta Evanghelia pe care o propovăduiam, de teamă să nu alerg sau să nu fi alergat degeaba”, cu toate că harul Duhului Sfânt îi era alături prin puterea minunilor pe care le înfăptuia. Ce fel de om orgolios sau vanitos ar îndrăzni să se încreadă în propria judecată despre el însuşi atunci când urna alegerilor e mărturia faptului că are nevoie de părerea apostolilor? Este deci clar – şi aceste lucruri o demonstrează – că Domnul nu dezvăluie calea desăvârşirii decât celor care sunt ghidaţi de Părinţii duhovniceşti. De aceea grăieşte Dumnezeu prin gura profetului: „Întreabă pe tatăl tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrâni, şi-ţi vor spune…”

(Citit de 56 ori)