Mărturisirea creştină și spiritul post-modernismului

By | 30/07/2015

teofan_mada_37Există mai multe lucruri pe care noi, ortodocșii, putem și trebuie să le întreprindem ca răspuns la concepția pluralistă post-modernă despre lume, mai ales în societățile în care ea deja este la putere. De la început, trebuie să ne impunem să Îl așezăm pe Hristos și numai pe Hristos și Evanghelia Sa în centrul preocupărilor noastre. Trebuie să facem numai ceea ce „Îi pare potrivit Sfântului Duh și nouă”, conform „gândului lui Hristos”.

Trebuie să facem eforturi de a ne evalua lumea împreună, într-o manieră comunitară, identificând un punct de vedere comun și un plan de acțiune comun. Aceasta nu e o realizare minoră în lumea contemporană pluralistă, post-modernă, care ne constrânge să ne construim propriile versiuni individuale despre realitate și despre istorie pe baza propriilor dorințe, interese și nevoi. Caracterul comunitar, care este însăși ortodoxia, cere mai mult decât implicare. Cere sacrificiu şi martiriu. „Adevărat, adevărat, ne spune Domnul, că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan, 12:24-25). Cuvintele Domnului, despre logica bobului de grâu, logica jertfei totale, se aplică atât parohiilor, eparhiilor, bisericilor locale, cât și persoanelor individuale. Este o viziune total opusă celei pluraliste post-moderne, care, în numele drepturilor și libertăților noastre, ne poruncește nu numai să ne iubim egoist viețile din această lume, dar și să le creăm și să le auto-divinizăm, apărându-le împotriva oricui și a orice care ne-ar cere să procedăm altfel.

imagine_51Conform Evangheliei lui Hristos, există o singură cale pentru a ne mântui viețile și tot ce merită mântuit din viețile noastre pentru viața veșnică din împărăția lui Dumnezeu. Această cale presupune a nega, a abandona și chiar a relativiza toate lucrurile din lume de dragul lui Hristos, al Evangheliei și al Împărăției lui Dumnezeu. Presupune a pune pe locul secund familiile, națiunile, posesiunile și culturile – și chiar instituțiile ecleziastice lumești – de dragul adevărului (Luca 14:25-26). Presupune ca „cele ce îmi sunt mie câştig, acestea să le socotesc pentru Hristos pagubă”, ca să folosim puternicele cuvinte ale Sfântului Pavel și „să mă lipsesc de toate şi le privesc drept gunoaie” „faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus” și „să mă aflu întru El” (Fil. 3:7-9). Sunt cuvinte exigente. Și sunt adevărate. Le încălcăm pe propria răspundere. Lucrurile bune ale vieții, nu slăbiciunile și greșelile noastre sunt cele mai mari ispite pentru noi. Ele ne devin idoli și ne fac să distorsionăm realitatea, să negăm adevărul și să sprijinim iluzia. Trăind numai în conformitate cu Evanghelia lui Hristos, noi, creștinii ortodocși trebuie de asemenea să rezistăm tentației de a ipostazia ortodoxia într-un lucru de sine stătător, o ideologie printre ideologii, un instrument pentru a ne duce mai departe ambițiile și dorințele naționale, politice, culturale sau economice. Trebuie să abandonăm ceea ce criticii pătrunzători ai pluralismului post-modern numesc adevăruri, valori, istorii, etici și arte „fragmentate”. Aceasta înseamnă că nu trebuie să ne permitem să vorbim numai despre ortodoxie sau numai despre teologia, spiritualitatea, cultura și moralitatea ortodoxă. Trebuie să vorbim mai degrabă despre realitate în sine din perspectiva Evangheliei și a tradiției ortodoxe. Motivul pentru această regulă, care ar putea părea o simplă chestiune de semantică sau de ambalaj și de marketing, este că viziunea și retorica pluralistă post-modernă încurajează convingerea că diferitele religii, mișcări și culturi pot și chiar trebuie să producă propriile adevăruri care să li se potrivească. Ele trebuie să își creeze propria etică și artă, să  își scrie propria istorie în funcție de propriile interese și scopuri. Așa cum nu există istorie feministă, artă homosexuală, etică budistă sau spiritualitate musulmană care să aibă dreptul nu numai de a rămâne necontestate de cei din afara comunităților respective, ci chiar de a insista asupra aprobării universale din partea altora – justă și legitimă pentru membrii comunității – , tot așa nu există ortodoxie numai pentru ortodocși.

Există adevăr pentru fiecare, valori pentru toți oamenii, istorie în care toți își au locul cuvenit, artă în care fiecare se poate delecta și spiritualitate în care toți se pot împărtăși … și niciuna dintre acestea nu are dreptul de a rămâne ferită de întrebările și criticile altora și ale comunității omenești ca întreg; de asemenea, toate au datoria de a fi deschise spre a fi încercate de ceilalți în ceea ce privește veridicitatea și validitatea lor pentru toți oamenii. Ortodoxia nu face excepție de la această regulă. Noi, ortodocșii, trebuie să fim pregătiți de a fi supuși întrebărilor și provocărilor celorlalți privind lucrurile pe care le susținem.

(Citit de 52 ori)