„Dumnezeu să fie binecuvântat!” – un mod de viață la Sf. Ioan Gură de Aur

By | 02/08/2015

teofan_mada_40În ciuda pericolelor slavei deşarte în viața de zi cu zi, Sf. Ioan Gură de Aur nu se gândește să elimine slava inerentă mărturisirii, ci se străduieşte să o creştineze printr-o schimbare completă de orientare, proiectând această slavă asupra Domnului Însuşi: „Cum este posibil să-l slăvim pe Dumnezeu? Trăind pentru slava lui Dumnezeu şi făcând viaţa noastră să strălucească, după cum s-a zis în altă parte: «Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.» (Matei 5, 16) De fapt nimic nu contribuie atât de mult la slava Stăpânului nostru decât o conduită excelentă. După cum lumina soarelui luminează cu propriile-i raze faţa celor care o privesc, tot astfel şi virtutea îi atrage să o contemple toţi cei care o văd şi incită spiritele drepte să-i aducă slavă lui Dumnezeu. De aceea, orice am face, să o facem astfel încât să-i stimulăm pe cei care ne privesc să-l slăvească pe Dumnezeu, pentru că este scris: «Orice aţi face, faceţi totul pentru a-l slăvi pe Dumnezeu»”.

Să-i aducem slavă lui Dumnezeu! Această atitudine, esenţială creştinismului autentic, ocupă un loc atât de important în opera lui Ioan încât s-ar putea crede că există o coloraţie specială în viziunea lui teologică: „În interiorul creştinismului fiecare credincios poate, după afinităţile secrete ale naturii sale, să pună accentul pe acel aspect al relaţiilor sale care îl unesc pe om cu Dumnezeu. Unii, sensibili la puritatea Sa, la propria Lui nenorocire, propovăduiesc înainte de toate pocăinţa; alţii, impresionaţi de măreţia Lui, cer în primul rând adorarea, reverenţa. Ioan nu vrea să-I vadă decât bunătatea, nu vrea decât să aducă slavă, mulţumire. Este un punct la care se întoarce mereu în acelaşi mod, iar cuvintele care îi sunt împrumutate în momentul morţii: «Slavă lui Dumnezeu în toate cele» par să-şi pună amprenta atât pe opera lui cât şi pe viaţa lui. Nimeni nu ar putea să rezume cu mai multă fericire orientarea profundă a sufletului său”.

Această recunoaştere trebuie să se menţină în momentele dificile. Sfântul Ioan extrage o astfel de convingere din profunzimile credinţei sale. De fapt, în faţa persecuţiei, ce subtilă tentaţie de a dobândi slava din răbdarea sa! Fără îndoială, Hrisostom nu dezvoltă în mod direct această idee, ci îndeamnă plin de înflăcărare să-L slăvim pe Dumnezeu în mijlocul unei încercări: „Trebuie să veghem cu grijă asupra unui singur punct: să înfruntăm orice încercare cu rugăciunea de mulţumire”. Cuvintele ultime ale lui Hrisostom înaintea propriei morţii, „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, au arătat triumful perseverenţei şi al răbdării lui personale. „El a murit – spune Paladie – ca un atlet victorios”.

imagine_54„Dumnezeu să fie binecuvântat! Iată ce v-am spus la plecare, iată ce vă spun la întoarcere”. Acest sfat, dat la Antiohia în 391, a fost adesea repetat creştinilor din Constantinopol şi, chiar şi alungat din demnitatea sa, Sf. Ioan va reveni asupra acestei idei în scrisorile sale. Iată un extras din această omilie rostită la întoarcerea din primul său exil: „Ce să spun? Ce cuvinte să rostesc? Dumnezeu să fie binecuvântat! Iată ce v-am spus la plecare, iată ce vă spun la întoarcere şi nu am încetat să spun acelaşi lucru în timpul depărtării mele. Vă amintiţi? V-am citat exemplul lui Iov şi vi-l voi repeta: «Fie numele Domnului binecuvântat!» (Iov 1, 21). Acesta este testamentul pe care vi l-am lăsat, iar azi reînnoiesc aceste rugăciuni de mulţumire: fie ca numele Domnului să fie binecuvântat întotdeauna! Evenimentele s-au schimbat, dar rugăciunea de mulţumire rămâne aceeaşi. Când eram în exil, eu aduceam mulţumire şi odată întors continui să aduc mulţumire… Binecuvântat să fie Dumnezeu care a permis să fiu alungat şi El să fie încă binecuvântat pentru că m-a adus înapoi în mijlocul vostru. Binecuvântat să fie Dumnezeu care a permis ca furtuna să se dezlănţuie şi să fie încă binecuvântat pentru că a readus calmul. Dacă vorbesc altfel este pentru a vă învăţa să-i aduceţi mulţumire Domnului”.

Opoziţia dintre slava umană şi cea care vine de la Dumnezeu, precum şi relaţia dintre slava autentică şi familiaritatea dumnezeiască care se traduce prin îndreptarea spre cer şi rugăciunea de mulţumire de pe acest pământ, arată foarte bine că Hrisostom vede în slava deşartă nu numai un obstacol în viaţa morală adevărată, ci şi o atitudine care minează vocaţia religioasă a omului. În această privinţă, foarte semnificativă ni se pare insistenţa egală pe care o foloseşte pentru a denunţa slava umană şi pentru a reaminti sarcina rugăciunii de mulţumire.

Ideea centrală a Sfântului Ioan Gură de Aur, slava deşartă, ar putea încă să fie calificată ca idee de răspântie. În numeroase ocazii, mai multe teme ale operei au apărut în relaţie cu slava omenească; am constatat acest lucru mai ales în cazul iubirii frăţeşti şi a polemicii împotriva necreştinilor. Altele au fost notate mai pe scurt, ca de exemplu familiaritatea dumnezeiască, detaşarea de bunurile lumeşti şi îndreptarea spre lumea de dincolo, fără a o uita pe cea a slavei adevărate, căreia îi suntem destinaţi după moarte, dar care de pe acest pământ îi iluminează pe copiii „filantropului” Dumnezeu. Desăvârşirea omului în univers este „slava lui Dumnezeu”, vederea prezenţei lui Dumnezeu în toate. Biserica ortodoxă este „cerul pe pământ” care doxologizează:

Slavă lui Dumnezeu,

Celui ce S-a arătat

Şi pe pământ a fost văzut

Şi lumea a luminat!

(Citit de 94 ori)