Când este „pedepsit” omul şi de ce?

By | 09/08/2015

teofan_mada_47Dacă examinăm mâhnirea în raport cu oamenii evlavioşi şi neevlavioşi, vom trece prin surpriză şi nedumerire: surpriză din cauză că se mâhnesc cei cucernici şi, dimpotrivă, cei necucernici trăiesc în comoditate, nedumerire, de vreme ce trebuie să căutăm să aflăm de ce se întâmplă acest fapt. Toată această gândire ne impune să nu ne emitem concluzia decât atunci când urmărim tot demersul sensului unei mâhniri, dat fiind că, după mărturisirea lui Hristos, tristeţea noastră „se va preface în bucurie”.

În societate, un om rău ese posibil sau să fie pedepsit, sau să prospere, tocmai precum este posibil unul virtuos sau să fie înălţat şi să progreseze, sau să fie încercat. Ambele este posibil să se întâmple. Avem multe exemple, de la persecuţiile Martirilor sfintei credinţe creştine, până la oamenii neevlavioşi, care, când îi chinuiau pe Martiri, au fost pedepsiţi pe loc. Dar avem şi altele, nenumărate, în care oamenii necucernici şi nedrepţi n-au fost pedepsiţi, ci, din contră, au prosperat şi au fost fericiţi. Aceasta, desigur, se observă pe o scară mare şi astăzi, adică oamenii necuviincioşi să nu fie pedepsiţi, ci să petreacă o viaţă plăcută şi fără griji, şi în acest mod să sădească în gândul lor impresia că ceea ce săvârşesc este corect, că fac tot ce vor, fără să dea raport nimănui, şi că nu există Dumnezeu sau Putere superioară, Care ar putea să-i pedepsească. În cazul de faţă, un om credincios reacţionează, fiindcă ar vrea ca pedeapsa să fie automată, pe moment. De exemplu, a blasfemiat cineva cele sfinte? Să fie pedepsit chiar în acel moment, ca să se arate existenţa şi puterea lui Dumnezeu. Întrebarea este: acest gând-reacţie, instinctual (şi nu raţional) este corect? Nu, nicidecum. Neevlaviosul nu este pedepsit imediat, precum vrem noi, deoarece Dumnezeu nu judecă întocmai ca raţiunea umană. Dacă noi, creştinii, credem în dreptatea adevărată a lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lăsăm târâţi de mâhnirea noastră proprie şi să considerăm că în final necuviinciosul şi necuviinţa (fărădelegea) prosperă.

E adevărat că în perioada Vechiului Testament, dar şi la începutul propovăduirii şi sprijinirii învăţăturii creştine, pedeapsa celui ce-a păcătuit a fost dată de multe ori momentan, de vreme ce trebuia să apară predominarea Legii, nescrise sau scrise. Astăzi, însă, unii necuviincioşi sunt pedepsiţi şi alţii nu. De ce, o ştie numai Dumnezeu. Noi, însă, putem să spunem, cu ajutorul Apostolului Petru, că azi este evidentă îngăduinţa lui Dumnezeu, aşteptând pocăinţa păcătoşilor. Omul alege liber şi Dumnezeu va da răsplata analogă. Deci Dumnezeu sau nu pedepseşte, sau dă de aici răsplata în parte (slava-fericirea sau pedeapsa).

imagine_60Şi, fiindcă vorbim despre păcătoşi, spunem că dacă s-ar pedepsi de aici toţi păcătoşii şi, desigur, momentan, atunci nu s-ar arăta valoarea virtuţii ca alegere fundamentală a unui mod special de viaţă. Adică există pericolul de a alege virtutea oamenii doritori să trăiască virtuos nu pentru valoarea ei, ca virtute, şi pentru iubirea lor către viaţa de calitate pe care o dă virtutea, ci din frica pedepsei pe care o suportau păcătoşii. Însă acest motiv de alegere n-ar mai justifica slava celor virtuoşi (între ghilimele) din partea lui Dumnezeu, atâta timp cât alegerea vieţii virtuoase (între ghilimele) a fost oportună, ascunsă şi ipocrită. În afară de aceasta, dacă păcătoşii ar fi pedepsiţi aici şi momentan (pedeapsa nu este răsplătirea faptelor rele), atunci toate s-ar întâmpla pe pământ (fapta şi pedeapsa) şi n-ar mai exista aşteptarea vieţii viitoare şi veşnice. Dumnezeu, însă, nu-i pedepseşte pe toţi păcătoşii aici. Dată fiind însă dreptatea Lui, pedeapsa necuviincioşilor nepedepsiţi aici se transferă (amână) în viaţa veşnică. Pedeapsa nelegiuiţilor, simplu, „se amână…, fără să fie uitată de dreptatea dumnezeiască. Creştinii sunt încercaţi şi se mâhnesc pregătindu-se pentru viaţa cerească viitoare. Pedeapsa răilor adesea se amână pentru o perioadă îndelungată şi se întâmplă, nu rar, să se desfăteze aproape neîntrerupt de fericire în viaţa prezentă”.

O dublă situaţie există şi în cazul drepţilor. Unii se slăvesc aici şi se fericesc, iar alţii se nefericesc. Unii drepţi sunt slăviţi, ca să se arate şi să se facă cunoscută oamenilor valoarea vieţii virtuoase şi a faptelor bune, iar alţii suferă, ca să strălucească din patima lor o virtute anumită, precum, de exemplu, pătimirile lui Iov au dovedit bărbăţia şi pătimirile lui Iosif au dovedit înţelepciunea.

(Citit de 44 ori)