Cine este misionarul creștin astăzi?

By | 13/08/2015

teofan_mada_51Viața creștină este o vocație la apostolat adresată tuturor celor botezați ce implică o misiune externă, dar și internă. În misiunea Bisericii a intervenit o răsturnare de perspectivă: terra missionis nu este doar lumea din afară, ci ea este și aici, în mijlocul nostru. Dacă la începutul misiunilor pentru Evanghelie era vorba despre amplasarea comunității creștine  într-o lume păgână, acum trebuie creată comunitatea creștină printre cei botezați nominal, adică se impune reînsuflețirea credinței și a Botezurilor uitate sau neasumate.

Pentru orice creștin este o binecuvântare revelarea adevărurilor fundamentale despre Dumnezeu, despre sine însuşi şi despre lume; pe de altă parte, a trăi în întuneric, fără adevărul cu privire la cele din urmă lucruri, nu este un bine, ci un rău care adesea se află la originea suferinţelor şi multitudinilor dependențelor uneori dramatice ale vieții contemporane. Iată de ce Apostolul Pavel nu ezită să descrie îmbrățișarea credinţei creştine ca o eliberare „din împărăţia întunericului” şi ca o „strămutare în împărăţia Fiului iubirii Sale, în care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor” (Col. 1, 13-14). De aceea, adeziunea și fidelitatea deplină la Iisus Hristos, Persoana Iubirii, care este totodată adevărul unic și viața unică, şi intrarea în Biserica Sa, nu diminuează, ci exaltă și afirmă libertatea persoanei umane şi o îndreaptă spre împlinire sfințitoare   printr-o iubire gratuită şi plină de grijă faţă de binele tuturor oamenilor. Este un dar inestimabil a trăi în îmbrăţişarea universală a prietenilor și fiilor lui Dumnezeu, care provine din împărtăşirea cu Trupul dătător de viaţă al Fiului Său, a primi de la El certitudinea iertării păcatelor şi a trăi în iubirea sfântă ce înveșnicește, care se naşte din lucrarea vie a credinţei. Biserica vrea să-i facă părtaşi de aceste bunuri pe toţi, ca astfel să aibă plinătatea adevărului şi a mântuirii însăși, „pentru a intra în libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu” (Rm. 8, 21).

Dar nu toți răspund existențial chemării și adeziunii la Evanghelie și Biserica nu poate să nu ţină cont de faptul că tuturor acestora le lipseşte unicul bine în această lume: cunoaşterea adevăratului chip al lui Dumnezeu ca Iubire şi a prieteniei lui Iisus Hristos, Prietenul Iubirii, Dumnezeu cu noi. De fapt, nu este nimic mai minunat și mai frumos decât a fi atinşi, surprinşi și cuceriți de Evanghelie, de Hristos. Nu este nimic mai frumos decât a-L cunoaşte pe El şi a comunica altora frumusețea și prietenia cu El. De aceea, să facem un minimum de efort vizual și să scrutăm puțin aria vizibilității noastre, privind în jurul nostru. Ce fel de oameni sunt în satul sau orașul în care locuiesc, implicit pe strada sau în cartierul unde eu locuiesc? Sunt ei creștini practicanți ? Slujitorii altarelor continuă a explica și pe mai departe parabola cu oaia cea pierdută, ignorând fără știință cât de mult s-au schimbat datele parabolei față de cea descrisă sau preconizată a fi de către Iisus Hristos: păstorii turmei nu mai au astăzi cele nouăzeci și nouă de oi în staul și numai una rătăcită în afară, ci cele nouăzeci și nouă sunt ele însele rătăcite sau pierdute pe undeva și numai una rămasă în staul. Și mai dureros este faptul că păstorul spiritual, în loc să meargă în căutarea celor nouăzeci și nouă pierdute, stă nepăsător, pasiv, suficient și păzește singura oiță rămasă acasă! Păstorul a devenit un fel de administrator lumesc al staulului, fără conștiință paternală și jertfitoare. Dacă privim mai de aproape ne izbim de o altă realitate nefirească a vieții pastorale a Bisericii: mulți slujitori se ocupă de celebrări, de predici, de para-predici, toate adresate numai insului aflat sau nu întâmplător în Biserică! Puțini sunt aceia care mai reflectează astăzi la Liturghia după Liturghie, la misiunea să ducă Liturghia și Cuvântul Domnului și în afara Bisericii, în familii, la locul de muncă, în societate, prin dialog și printr-o viață trăită și apoi mărturisită celorlalți. Misiunea presupune şi dialogul sincer, care caută să înţeleagă motivaţiile şi sentimentele celuilalt. Fără îndoială, acești nouăzeci și nouă nu sunt păgâni, ci în general sunt creștini botezați în numele Sfintei Treimi. Apare o întrebare izbitoare: se poate întâmpla ca cel botezat să nu fie creștin? El poate fi înregistrat într-un registru al botezaților, însă între el și un păgân nu este nici o deosebire. Totuși o clară deosebire tot există: primejdia în care se pune unul ca acesta este mai mare decât acel păgân care nu a auzit niciodată   vorbindu-se despre Evanghelie. De fapt, la inima omului nu se ajunge fără gratuitate, răbdare, iubire şi dialog, aşa încât cuvântul vestit să nu fie numai proclamat, ci şi atestat corespunzător în inima adresanților săi. Aceasta cere să se ţină cont de aspirațiile, de speranţele şi de suferinţele, de limitele și situaţiile concrete ale celor cărora le este adresat. Să-i știm cine sunt, să-i cunoaștem pe nume, să fim în interiorul problemelor celorlalți. În afară de aceasta, tocmai prin intermediul dialogului, oamenii de bunăvoinţă îşi deschid inima în mod mai sincer şi îşi împărtăşesc experienţele lor spirituale. Această împărtăşire, caracteristică pentru prietenia adevărată, este o ocazie preţioasă în favoarea mărturiei şi a misiunii creştine.

imagine_65Acum, o întrebare: dacă țara misiunii se află aici, printre noi, cine sunt, sau cine ar trebui să fie misionarii? Noi toți câți ne aflăm aici de față… Noi toți suntem chemați să ne reînnoim al nostru „fiat” pentru Dumnezeu. Toată comunitatea creștină, toți cei botezați, care printr-un dar negrăit al lui Dumnezeu au învins lumea și se află în Biserică spre a asculta cuvântul Domnului și a se hrăni apoi cu Trupul și Sângele Său. Această stare unică nu este consecința unei situații întâmplătoare la care suntem chemați, ci este chiar natura intrinsecă a lucrurilor. Așa a dorit Învățătorul și Domnul nostru să fie: fiecare creștin, după ce a început să se învrednicească de împărtășirea harului lucrător al mântuirii, să meargă spre a vesti și altora Evanghelia mântuirii, începând cu cei din casa lui și apoi cu ușa de alături: „tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu”.

Comunitatea creștină nu ascultă pasivă cuvântul lui Dumnezeu, ci se face transmițătoarea acestuia, devenind ecoul viu al mesajului Bunei–Vestiri. A fi creștin înseamnă a avea chemare la vocația de apostolat, a ne cunoaște și a ne descoperi pe noi înșine ca niște trimiși ai lui Dumnezeu, a fi responsabili de taina credinței creștine încredințată fiecăruia dintre noi. Prin natura ei, vocația creștină este astfel și o vocație la apostolat, ceea ce înseamnă că orice vocație este și o misiune.

Se pune problema a ști cum anume trebuie să fim misionari? Cum poate un creștin să-L mărturisească pe Iisus Hristos în duhul „profeției”? Aceasta nu înseamnă să anticipeze sau să prevadă evenimentele viitoare, ci înseamnă a trăi în așa fel încât să poată vesti viitorul cu fața senină și cu ochii deschiși, nu numai viitorul temporal, ci chiar eshatologic, adică viitorul definitiv. Creștinul trebuie să fie misionarul nădejdii mântuitoare, devenind o rază de lumină ce strălucește în jurul lui, o inimă care vorbește inimii (cor ad cor loguitur). În acest mod el devine misionar cu mărturia, iubirea și nădejdea acolo unde trăiește, contribuind la dezvoltarea Împărăției lui Dumnezeu, care este cel mai minunat eveniment petrecut în istoria lumii noastre. Ei sunt misionari cu blândețea, speranța și cu mărturia pilduitoare a propriei vieți. Această misiune este accesibilă tuturor. Motivul autentic al evanghelizării este iubirea lui Hristos pentru mântuirea veşnică a oamenilor. Misionarii autentici doresc numai să dăruiască în mod gratuit ceea ce ei înşişi au primit în mod gratuit. Încă de la începuturile Bisericii, ucenicii lui Hristos s-au străduit să-i convertească pe oameni la credința și mărturisirea lui Hristos Domnul nu prin constrângere, nici prin artificii nedemne de Evanghelie, ci, mai presus de toate, prin puterea cuvântului lui Dumnezeu și exemplului iubirii.

Credincioșii mireni nu sunt numai receptori pasivi ai Cuvântului lui Dumnezeu, ci sunt chemați să fie protagoniști activi în mărturisirea Evangheliei și a misiunii pentru Vestea cea Bună, colaboratori prețioși ai preoției sacramentale în formularea, transmiterea și practica credinței creștine. Însă, în misiunea noastră nu suntem singuri pentru că Hristos ne însoțește, El fiind marele Misionar care vine la noi, în Trupul Său, Biserica, pentru a ne evangheliza. Sfânta Euharistie este suprema evanghelizare a lui Hristos în noi, pentru a ne face pe noi apoi evanghelizatori ai lumii. Adevărata persoană misionară este cea jertfitoare, euharistică, ce oglindește în toate aspectele vieții sale pregătirea și dăruirea pâinii sfințite din cadrul Sfintei Liturghii. În misiune, întreaga comunitate creștină este chemată la înălțarea proprie în trupul lui Hristos.

(Citit de 50 ori)