Evanghelia și cultura

By | 26/08/2015

teofan_mada_63Mesajul Evangheliei trebuie să ajungă şi în cultura contemporană. Evanghelizarea culturii trebuie să arate că şi astăzi, în această societate secularizată, ethosul Evangheliei poate fi trăit ca itinerar pelegrin care dă sens existenţei. În acest scop, pastoraţia Bisericii trebuie să asume misiunea de a forma o mentalitate creştină în viaţa obişnuită: în familie, în şcoală, în relațiile și comunicaţiile sociale, în lumea culturii și a științei, în lumea mediei și a filmului, a muncii şi a economiei, în timpul liber, în sănătate şi în boală. Este necesară o deschidere transformatoare față de actuala situaţie culturală a lumii de azi, evaluând tendinţele globalizante care apar, faptele şi situaţiile de o mai mare relevanţă în cultura pluralismului post-modern, în lumina centralităţii evanghelice a lui Hristos şi a antropologiei creştine.

Şi astăzi, amintindu-ne memoria și rodnicia culturală a ortodoxiei de-a lungul istoriei, trebuie să prezentăm înțelegerea evanghelică, teoretică şi practică, a realităţii sociale şi a omului. În plus, luând în consideraţie importanţa particulară a ştiinţelor şi a realităţilor tehnologice din cultura şi societatea modernă, Biserica, prin instrumentele sale de aprofundare teoretică şi de iniţiativă practică, este chemată să ofere răspunsuri și propuneri, în ce priveşte cunoaşterea ştiinţifică şi aplicarea ei, indicând insuficienţa şi caracterul nepotrivit al unei concepţii sau mentalități inspirate de scientism, care recunoaşte drept valoare obiectivă doar pe cea a cunoaşterii sale experimentale, oferind criterii etice pe care omul le are înscrise în propria natură.

În demersul de transformare creștină a culturii se inserează misiunea și slujirea importantă adusă de învățământul universitar teologic ortodox. În anumite spații culturale, trebuie să se depună eforturi pentru a fi recunoscută o libertate efectivă de educare academică şi o paritate juridică între şcolile de stat şi cele private. Acestea din urmă sunt uneori unicul mijloc pentru a propune tradiţia creştină celor care sunt departe de ea sau care nu pot beneficia de un învățământ creștin de stat.

imagine_78Toți creștinii angajaţi în lumea culturii sunt chemați să persevereze în misiunea lor, ducând lumina lui Hristos Mântuitorul în activităţile lor specifice pedagogice, ştiinţifice şi academice. În mod aparte, trebuie valorificată contribuţia creştinilor care desfăşoară o vocație de cercetare, predare și formare în universităţi: prin “slujirea gândirii și creației”, ei transmit mai departe generaţiilor care vor veni valorile unui patrimoniu cultural, îmbogăţit de două milenii de experienţă umanistă şi creştină. Datorită importanţei instituţiilor academice pentru lumea contemporană, misiunea actuală a Bisericii este chemată să promoveze o adecvată pastoraţie universitară, favorizând astfel ceea ce răspunde și corespunde necesităţilor culturale actuale.

O pastorație autentică și realistă trebuie să fie contemporană cu aspectele sociale și culturale ale unei societății. Desigur, în tot acest demers trebuie avut în vedere și contribuţia pozitivă a Bisericii Ortodoxe prin valorificarea bunurilor culturale proprii. Datorită păstrării adecvate a unui patrimoniu cultural, ca o mărturie vie a credinţei mărturisite de-a lungul secolelor, se poate constitui un criteriu valid pentru misiunea şi cateheza contemporană. ”Cultura creştină” nu este o insulă în cultura prezentă, ci maniera evanghelică, modul propriu prin care luăm parte la cultura vremii, un dozaj veritabil de ”da” şi ”nu”. Făcând corp comun cu valorile unei culturi, Biserica angajează în acea cultură credibilitatea sa.

În acelaşi timp, trebuie promovate noi expresii artistice ale credinţei, printr-un dialog continuu cu specialiştii în artă. Într-adevăr, Biserica are nevoie de artă, de proză, de poezie, de muzică, de pictură, de sculptură şi de arhitectură, deoarece ea trebuie să facă perceptibilă și prezentă fascinanta lume a duhului, a invizibilului lui Dumnezeu şi deoarece frumuseţea artistică, reflectare în miniatură a Duhului lui Dumnezeu, este un semn al tainei prezenței și întrupării, o invitaţie la a căuta chipul lui Dumnezeu, care s-a făcut vizibil în Iisus Hristos.

(Citit de 45 ori)