Poemul O rugăciune de seară – a Sf. Grigorie Teologul (la vederea extatică a frumuseţii lumii)

By | 03/09/2015

imagine_86Te binecuvântăm acum

Hristoase al meu, Cuvânt al lui Dumnezeu,

Lumină din lumina cea fără de început

Şi mijlocitor al Duhului,

Din întreita lumină

Adunată într-o unică slavă.

Tu care ai risipit întunericul,Care ai adus în fiinţă lumina,

Ca la lumină să le zideşti pe toate

Şi ca să stabileşti materia nestătătoare,

Dându-i formă sub chipul lumii de faţă

 Şi în frumoasa ei rânduiala de acum.

Tu care ai luminat mintea omului,

Şi prin raţiune şi prin înţelepciune,

Punând şi jos chipul

Strălucirii celei de sus,

Ca prin lumină să vadă lumina

Şi totul să se facă lumină.

O, tu mai presus de toate, căci cum altfel mi-e îngăduit să te laud?

Cum te va cânta cuvântul, căci nu eşti de grăit cu nici un cuvânt.

Cum te va contempla mintea, căci nu eşti cuprins de nici o minte,

Singur tu fiind de negrăit, ca unul care le-ai creat pe toate cele cu grai

Singur tu fiind de necunoscut, fiindcă le-ai creat pe toate cele cu cuget

Toate, şi câte grăiesc şi câte nu grăiesc, te cuvântă.

Toate, şi câte cugetă şi câte nu cugetă, te cinstesc.

Căci dorurile şi durerile tuturor sunt în jurul tău.

Ţie ţi se roagă toate, toate cele ce cugetă

Alcătuirea ta cântă imn în tăcere.

În tine rămân toate. La tine aleargă împreună toate

Şi eşti sfârşitul a toate şi unul şi toate şi nici unul,

Nefiind ceva din acestea, nefiind toate. O, tu ce ai toate numirile,

Cum te voi chema pe tine, singurul ce nu poţi fi numit?

Pe tine monarhul nemuritor

Dă-mi să te laud, dă-mi să te cânt,

Pe tine regele, pe tine Stăpânul

Prin care e imnul, prin care e lauda,

Prin care e corul îngeresc,

Prin care sunt neostenitele veacuri,

Prin care străluceşte soarele,

Prin care este drumul lunii,

Prin care este marea frumuseţe a stelelor,

Prin care omul cel cuvios

A dobândit puterea de a cugeta Dumnezeirea,

Slavă lui Dumnezeu şi Fiului cel Atotstăpânitor.

Slavă prea Sfântului Duh celui vrednic de toată lauda.

Treimea este un Dumnezeu unic, care a creat şi a umplut toate,

Cerul pentru cei din cer, pământul pentru cei de pe pământ.

Marea şi fluviile şi izvoarele le-a umplut de vietăţi din apă,

Pe toate aducându-le la viaţă din duhul lui propriu,

Ca toată făptura să laude pe înţeleptul ei creator,

El care este singura cauză ca ea să trăiască şi să dăinuiască,

Dar mai ales natura raţională de-a pururi să-l laude,

Ca pe împăratul cel mare, ca pe bunul ei Tată.

Cu duhul, cu sufletul, cu limba, cu cugetul,

Dă-mi şi mie, o, Tată, să te slăvesc curat. Amin.

(Citit de 66 ori)