„Iisus” vizionat la Cinema

By | 05/09/2015

teofan_mada_71Cinematografia este în primul rând un mijloc de expresie, un mod de expunere, un limbaj cu semnificaţie. A nu-i testa această trăsătură ar însemna a-i face o nedreptate şi a încuraja cinematografia să spună orice, într-un demers narcisist şi preocupat numai de sine. Un limbaj se adresează celorlalţi. Ceilalţi, în acest caz, sunt spectatorii care vor dori să vadă filmul. Unii dintre ei, mai mult decât alţii, au ochiul foarte format pentru a distinge felul în care discursul filmic este construit şi mesajul ideatic este transmis. Să-i numim pe aceştia foarte simplu, cinefili. Fără îndoială, competenţa lor născută din experienţa şi din cultura lor le permite să înţeleagă mai bine limbajul cinematografic. Însă limbajul acesta se adresează tuturor.

Aceste evidenţe fiind spuse, ar părea poate mai puţin îndrăzneţ ca un spectator, ale cărui competenţe se situează în domeniul teologiei, să încerce să analizeze nişte filme. Mai ales dacă va avea grijă să le aleagă pe acestea în funcţie de tema abordată, care îi este cunoscută: Iisus Hristos. Filmele bazate pe viaţa lui Iisus sunt o realitate mai complexă decât şi-ar imagina cineva în primă instanţă, această complexitate datorându-se subiectului abordat.

Afirmaţia că filmele despre Iisus îşi au fundamentul în Noul Testament sau în Evanghelii ar putea părea un truism. Dar chiar şi acest fapt, această „alegere” făcută de producător, este complexă şi încărcată de ambiguitate. Artistul care vrea să spună istorisirea lui Iisus din Biblie trebuie să aleagă între cele patru portrete diferite, dar complementare, ale lui Iisus din Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan, între portretul, fie el indirect, din Faptele Apostolilor şi din epistole şi prezenţa lui Iisus vestită şi chiar descrisă în unele cărţi ale Vechiului Testament. Artistul poate decide să reprezinte numai unul dintre aceste portrete ale lui Iisus sau să realizeze o imagine compozită, sintetică, incluzând elemente din toate sursele biblice.

Un alt element în această problemă delicată, reprezentată de filmul despre Iisus, este punctul de vedere al producătorului asupra materialului biblic referitor la Iisus. Artistul este credincios sau nu? Dacă da, care este calitatea acestei credinţe? Este credinţa unui riguros care ţine la adevărul literal al fiecărui cuvânt din Evanghelii, sau este o credinţă mai luminată, care admite complexitatea genurilor şi formelor literare din Evanghelii? Imaginea lui Iisus Hristos ia în considerare rezultatele foarte variate ale secolelor întregi de cercetări efectuate asupra Scripturilor şi investigaţiile teologice ale figurii lui Iisus? Dacă, pe de altă parte, punctul de vedere elementar asupra unui Iisus biblic este marcat de lipsa de credinţă, atunci cu ce avem de a face? Cu lipsa de credinţă închisă şi ideologică a ateului militant sau cu necredinţa deschisă, aflată în căutare, a agnosticului? Problema credinţei sau a lipsei de credinţă a producătorului de film este importantă când acesta se ocupă de elementele cotidiene din viaţa publică a figurii istorice a lui Iisus; însă această problemă devine crucială când e vorba de reprezentarea unor elemente transcendente ale manifestării dumnezeieşti a lui Iisus ca Hristos, Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, sau a unor aspecte precum epifania lui Dumnezeu la botezul lui Iisus, minunile, Schimbarea la Faţă şi, bineînţeles, Învierea.

imagine_88O altă consideraţie în legătură cu filmul bazat pe viaţa lui Iisus este că natura şi funcţia genului „Sfânta Scriptură” sunt radical diferite de genul „cinema”. Prima este cea a cuvântului scris, născut şi transmis într-o tradiţie orală, considerată ca fiind inspirată şi garantată de divinitate, şi pe care o putem auzi astăzi în cadrul liturgic sau o putem citi în contextul rugăciunilor sau al cercetărilor academice. Natura genului „cinema” ţine de „cuvântul” audio-vizual, mediat de o tehnologie din ce în ce mai complexă şi de structuri economice din ce în ce mai puternice; contextele în care omul poate experimenta acest gen sunt în mare măsură social-culturale sau de divertisment. „Cuvântul” cinematografiei nu este câtuşi de puţin inspirat sau garantat de divinitate, oricât de mult ar aprecia autorităţile religioase un film.

Iisus într-un film va fi mereu un Iisus al regizorului sau un Iisus pe care regizorul acceptă să-l împrumute dintr-o tradiţie oarecare. A vorbi despre Iisus, a-L arăta înseamnă întotdeauna, fie că vrem sau nu, a interpreta nişte texte, a te situa într-o interpretare, a privilegia nişte vorbe sau nişte fapte, a accepta sau nu că acest Om a fost mai mult decât un Om. A-L primi drept Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat, Însăşi Viaţa.

Pe scurt, înseamnă a face teologie, chiar a teologhisi în sens vrednic despre Acest personaj unic al istoriei umanităţii. Toate filmele despre Iisus Hristos fac teologie. Nu există un film despre Iisus care să fie neutru din acest punct de vedere.

Iată o întrebare bună de adresat regizorilor: care este teologia voastră? Şi mai mult, cu smerenie, mai adăugăm încă o întrebare mult mai personală: Care este viaţa voastră creştină? Şi în continuare, cerându-ne iertare pentru insistenţă, am adăuga: sunteţi conştienţi de faptul că alegerile la care v-aţi oprit implică judecăţi istorice, exegetice şi teologice? Sunteţi conştienţi că mesajele pe care le imortalizaţi creează alegeri de credinţă sau nu, ce pot determina existenţa spirituală a unui om? Întrebările nu sunt deloc nerealiste. Filmul în general este unul dintre mijloacele de informare şi formare a omului modern. Au intrat în căminele noastre, în intimitatea vieţii noastre, nu de puţine ori ca temei al vieţii cotidiene şi pentru ore îndelungate, pentru cele mai multe dormitoare, şi influenţează felul de a fi al omului social, politic, cultural, moral, religios şi, în general, din orice punct de vedere.

Cei ce s-au ocupat ştiinţific cu influenţa televizorului au ajuns la concluzia că televizorul e atotputernic. De aceea putem adăuga că imaginea e atotputernică, filmul e atotputernic.

Orice film despre Iisus Hristos este precedat de moştenirea densă a nouăsprezece secole de artă vizuală pe tema lui Iisus. Această tradiţie complexă poate reprezenta o problemă sau un blocaj pentru producătorul de film care, inevitabil, trebuie să ia o poziţie în raport cu acest aspect. Unii resping tradiţia, alţii o imită ca într-un fel de dependenţă, iar alţii îşi limitează contactul la inspiraţie. În acelaşi timp, producătorul de film trebuie să ia în considerare faptul că tradiţia reprezentării lui Iisus în artele vizuale înseamnă un blocaj şi pentru audienţă. Majoritatea spectatorilor vin la orice film despre Iisus cu o întreagă serie de noţiuni şi sentimente preconcepute despre El, bazate pe educaţia lor religioasă şi intelectuală: cum arată şi cum vorbeşte Iisus, cum se mişcă şi cum acţionează, cum se raportează la oameni şi la situaţii. Acest fapt se accentuează în cazul spectatorilor care sunt creştini trăitori şi practicanţi, a căror viziune asupra lumii şi ale căror alegeri sunt strâns raportate la experienţa lor personală spirituală şi existenţială legată de Iisus Hristos: este greu de presupus că vreun film despre Iisus va fi în armonie deplină cu o asemenea experienţă personală radicală.

Cărui actor îi va fi încredinţat rolul lui Iisus? Plasarea unui star, care se bucură de popularitate, în postura lui Iisus ar putea asigura profiturile de box-office, dar ar crea probleme majore în ceea ce priveşte imaginea creată astfel: un actor bine cunoscut pentru interpretări precedente în intensele drame psihologice ale lui Ingmar Bergman ar întruchipa inevitabil un Iisus plin de angst existenţial; un idol adolescent chipeş şi blond ar deveni un Iisus surfer din California; actorul crescut şi educat la New York, şi având accentul din această metropolă, ar crea un Iisus confuz, nevrozat. Dar este oare vreunul din portretele create de aceşti actori cu adevărat capabil să întruchipeze, în mod adecvat, figura lui Iisus Hristos din Evanghelii şi din tradiţia creştină? Sau oare „interpretarea” lor particulară nu stă în calea unei astfel de întruchipări autentice?

Istoria de un secol a filmelor bazate pe viaţa lui Iisus demonstrează o largă varietate de încercări de a rezolva aceste probleme. S-a procedat, de exemplu, la folosirea unor actori amatori sau necunoscuţi, la crearea unor intrigi secundare pentru a suplini elipsele din povestirile Evangheliilor, la imitarea dramei sacre populare, la reprezentarea lui Iisus prin metonimie. În acest ultim caz, camera de filmat îl surprinde pe Iisus doar din spate sau îi „vede” doar mâna atunci când vindecă, poalele hainei sau numai umbra. Este o soluţie nedreaptă şi nesatisfăcătoare.

(Citit de 96 ori)