Reuniunea familiei ortodoxe la Arad, ediția a II-a

By | 12/09/2015

20150910_08Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei a avut loc manifestarea anuală intitulată „Reuniunea familiei ortodoxe”, ediția a II-a. Manifestările închinate acestui eveniment au avut loc în 10.09.2015, în localitatea Utviniș, cu sprijinul Primăriei din localitate şi a Asociației „Mobilizează-te”, dar şi prin implicarea SC CAI Curtici SA, SC Savana SRL, SC Archive Blue SRL, SC Paradox SRL, PF., SC Izolta SRL, La Joacă, Activ Club, Magia Cuvântului etc.

Din numărul activităților dedicate acestui eveniment spiritual, social-educativ și recreativ-sportiv amintim: dialoguri duhovnicești pe tema familiei creștine, ateliere de creație pentru copii, povești creștine, tradiții și obiceiuri, muzică corală, poezie, baladă et. La eveniment, pe lângă numeroase școli, colegii, grădinițe și parohii ortodoxe arădene (printre care și comunitățile ortodoxe sârbe din Pecica, Nădlac și Turnu) au participat Direcția generală de asistență socială și protecție a copilului Arad și reprezentații Departamentului de prevenire al Inspectoratului Județean de Poliție Arad, cu care Arhiepiscopia Aradului are un proiect de cooperare în derulare, pentru teme legate de viața socială și comunitatea creștină astăzi. Și-au dat concursul la reușita programului Vidran Gheorghe, Vasile Cheorghiu, Gabriel Iazbinsky, Claudiu Răducu, Elena Unc, Popan Georgiana, Marian Rațiu, Bugy Ștefan Adrian, Ioana Lupou Oaches etc.

De fapt, familia este calea Bisericii pentru că este „spaţiu uman” al întâlnirii cu Hristos. Soţii, nu numai că primesc tăria iubirii lui Hristos, devenind comunitate mântuită, ci sunt chemaţi şi să transmită celorlați aceeaşi iubire a lui Hristos, devenind comunitate care mântuieşte în societate. Familia întemeiată pe Taina Căsătoriei este realizare iubitoare, specială a Bisericii, comunitate mântuită şi care mântuieşte, evanghelizată şi care evanghelizează. Asemenea Bisericii, ea este chemată să primească, să iradieze şi să manifeste în lume iubirea şi prezenţa lui Hristos.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul manifestării:

This slideshow requires JavaScript.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

(Citit de 64 ori)