Parohia ca și centru al pedagogie persoanei

By | 14/09/2015

teofan_mada_75Parohiile sunt centre spirituale, în cadrul societăţii, în care se înfăptuiesc pedagogia creștină, viaţa şi activitatea Bisericii. Parohia se găseşte în contact direct cu poporul credincios, pe care-l slujeşte prin diferitele sectoare ale funcţionării ei: administrativ, latreutic, didactic, pastoral, pedagogic şi social. În toate aceste sectoare parohia slujeşte fiecare persoană umană ce se apropie. O întâmpină cu respect şi se apleacă la nevoile ei. Răspunde cu deschidere și căldură la căutarea ei de a se uni cu Biserica şi de a trăi o relaţie adevărată cu ea.

Administraţia Parohiei. Buna organizare şi administraţie a lucrării ce se săvârşeşte în parohie asigură condiţiile pentru funcţionarea ei normală şi atingerea scopului ei. Şi această funcţie administrativă, în spaţiul Bisericii, nu este numai un mijloc, dar şi un mod esenţial de înfăptuire şi iradiere a ethosului ei. Calitatea administraţiei este determinată de persoanele ce o întrebuinţează, în principal de capacitatea şi promptitudinea lor de a-şi exercita atribuţiile şi competenţele pe care şi le asumă fiecare.

Toate persoanele parohiei, clerici şi mireni, cu rolul pe care-l are fiecare şi cu lucrarea ce o săvârşeşte, slujesc credincioşii ce vin la sinaxele latreutice. Parohia slujește fiecăruia după sensibilităţile sale şi cu nevoile lui personale, interioare, pentru contactul lui cu Biserica şi spaţiul ei de cult. Persoanele ce slujesc în parohie au conştiinţa acestei mari misiuni şi alcătuiesc comunitatea colaborării sfinte, a respectului reciproc şi a relaţiilor interpersonale bune, ca să corespundă şi să iradieze cu pedagogia pe care o transmit.

imagine_95Asigurarea unei administraţii contemporane şi eficiente a parohiei constituie o grijă continuă şi vigilentă a Bisericii, ca expresie de respect şi maximă oferire persoanei credinciosului. Acest fapt pretinde trasarea şi aplicarea unei linii integrale, care să fie dictată de învăţătura ei, îndrumare şi inspecţie continuă, intervenţie directă şi eficientă pentru restabilirea devierilor şi păzirea autorităţii ei.

Cultul sfânt. Organizarea şi oferirea cultului sfânt din partea Bisericii şi participarea conştientă a credincioşilor la ea constituie partea cea mai dinamică şi esenţială a pedagogiei eclesiastice. În participarea la spațiul sfânt se rezumă scopul ei fundamental – omul este chemat să trăiască ca persoană experienţa interioară a comunicării şi a relaţiei tainice personale cu Dumnezeu. Să trăiască rugăciunea şi viaţa liturgică, tainică şi să participe la comunitatea adunării euharistice.

Aspectul important al cultului impune Bisericii să studieze fiecare situaţie existentă. Să remarce tendinţele de formare, adesea consolidate în timp, a mentalităţilor ce denaturează autenticitatea şi trăirea interioară a cultului liturgic. Să purceadă la intervenţiile necesare pentru o îmbunătăţire continuă, atât din punct de vedere al organizării şi a săvârşirii cultului, cât şi a participării reale la viața liturgică.

O influenţă importantă o exercită arhitectura şi interiorul naosului, pictura şi împodobirea, muzica şi ordinea, timpul, atmosfera de linişte, evlavie şi cucernicie, elemente de care sunt responsabili toate persoanele ce slujesc cultul divin. Toţi factorii umani (clericii, psalţii, epitropii, paraclisierii, responsabilii cu curăţenia, membrii diferitelor comisii sau comitete) trebuie să aibă ca preocupare principală a lor oficierea impecabilă a evenimentului liturgic, de dragul persoanelor ce vin la el. Ca principiu general este adevărat faptul că viața liturgică exercită o pedagogie mai profundă, în măsura în care se înţelege şi se trăieşte ca prezenţă a lui Iisus Hristos în cadrul atmosferei litugice, de cucernicie, simplitate, smerenie, asceză şi iubire.

Învăţătura. Prin învăţătura ei Biserica binevesteşte adevărul ei şi îi cheamă pe oameni la credinţa şi viaţa lângă ea. Se adresează, în primul rând, funcţiilor cognitive şi capacităţilor credincioşilor de a-şi însuşi şi a înţelege mesajul ei, dar şi mobilurilor, preocupărilor, nevoilor şi sentimentelor, cu care participă la învăţătura ei. Se atribuie o importanţă specială climatului relaţiilor interpersonale, experienţelor de trăire şi a influenţei modelurilor. Învăţătura se efectuează în principal prin cuvântul oral (predica, şcolile catehetice, sinaxe, conferinţe, seminarii, şcolile de părinţi, cercurile de studiu ale Sfintei Scripturi), cuvântul tipărit (cărţi, periodice, ş.a.) şi mijloacele de comunicare generală (presa, radioul, televiziunea).

imagine_96Şcolile catehetice. Pedagogia eclesiastică se oferă în special în şcolile catehetice, o instituţie tradiţională a Bisericii, pe care o frecventează copiii şi adolescenţii, răspunzând la chemarea parohei. Vin să cunoască îndeaproape şi mai sistematic învăţătura ei. Să trăiască personal adevărul şi viaţa creştină. Pedagogia se extinde în plus şi la instituţiile educaţionale, la grădiniţe, taberele eclesiastice, ocazii latreutice specifice pentru copii şi tineri, sărbători, coruri, excursii, sport, activităţile artistice, manifestările filantropice, recreaţia.

Şcolile catehetice completează şi întregesc educaţia creştin-ortodoxă (învăţătura şi experienţe) pe care copiii o primesc de la familie şi şcoală, adesea inexistentă, defectuoasă, incompletă sau greşită. Oferă ocazii pentru cultivarea spirituală în profunzime şi participarea lor conştientă la viaţa Bisericii. Este evident că influenţa lor este atât de eficientă, încât funcţionarea lor se sprijină pe cunoştinţele şi principiile pedagogiei creştin-ortodoxe.

Lucrarea pastorală. Pedagogia persoanei se realizează printr-o abordare individuală a ei, atât pentru confruntarea problemelor ei personale, cât şi pentru participarea ei la Taina sfintei Mărturisiri. Terapia se înfăptuieşte cu harul Tainei, în cadrul climatului de cucernicie şi comunicare a credinciosului cu duhovnicul.

Schimbarea duhovnicească. Parohia, ca și comuniune a trupului eclesiastic, organizează, paralel cu viața litugică, momente și activități pentru manifestarea spiritului comunitar, prietenesc între membrii ei, în cadrul atmosferei de familiaritate şi cordialitate, răspunzând la nevoia interioară profundă a credincioşilor. Aceste ocazii se pot înfăptui după adunarea euharistică, în spaţiile specifice de formare, în afara locașului de cult. Ele pot să se organizeze în corelaţie cu anumite evenimente din cursul anului. Se recomandă ca aceste ocazii să se ofere pe grupe alternative după vârstă: copii, tineri, adulţi, bătrâni sau grupuri analoge cu vreo însuşire: părinţi tineri, educatori, colaboratorii enoriei. Pentru viaţa parohiei ca sinaxă sau comuniune a iubirii, trebuie să existe spaţii potrivite (sală de conferințe, centru duhovnicesc, sală de convorbiri) cu o dotare şi mobilare analogă, precum şi persoane ce vor oferi voluntar cadrul de organizare și manifestare al comportamentului prietenesc al enoriaşilor.

Toate sectoarele de funcţionare şi activitate de mai sus ale enoriei alcătuiesc sistemul original al pedagogiei eclesiastice. Au ca și centru persoana umană, pe care o slujesc în nevoile ei cele mai profunde şi esenţiale.

(Citit de 47 ori)