Principii psihopedagogice patristice

By | 19/09/2015

teofan_mada_79Una dintre primele constatări care se pot uşor desprinde din contactul cu scrierile Părinţilor Bisericii este faptul că ei toţi cunosc foarte bine universul spiritual al oamenilor și diferenţele psihice dintre oameni, pe anumite vârste.

Sfântul Vasile cel Mare susţine că omul, până ajunge la o maturizare deplină, parcurge trei etape care se disting între ele „datorită particularităţilor fizice şi a caracteristicilor psihice”. El scrie în continuare: „Desigur, oamenii pot să se schimbe şi să se transforme continuu, nu menţin nici aceleaşi capacităţi fizice, nici nu se bazează întotdeauna pe aceleaşi păreri, însă se transformă trupeşte la diferite vârste şi îşi formează mintea conform cu varietatea caracteristicilor. Deoarece suntem diferiţi ca şi copii, diferiţi ca adolescenţi şi când devenim maturi iarăşi diferiţi şi când îmbătrânim iarăși ne schimbăm în întregime”[1].

Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, vârstei preşcolare şi copilăriei până la o anumită treaptă le sunt caracteristice o anumită lipsă de formare şi plasticitate datorită simplităţii lor. Astfel în disertaţia lui remarcabilă din punct de vedere pedagogic Despre slava deşartă şi despre cum trebuie părinţii să-şi educe copiii el precizează teoria lui despre sentimentele şi fiziologia copiilor, despre funcţiile lor psihice, prezentând cu mare precizie limbajul vederii, al auzului, al gustului, al pipăitului ca porţi prin care intră excitaţiile lumii exterioare în suflet, pe care-l aseamănă cu o cetate[2].

Lucrarea lui Ioan Gură de Aur despre slava deşartă este o disertaţie pedagogică cuprinzând principii importante pentru educaţia copiilor şi dând totodată îndrumări clare despre metodele predării. Concret, în capitolele 39 – 52 ne prezintă modul istorisirilor biblice. De aceea este considerată „ca prima expunere sistematică completă despre educaţia creştină”[3]. Sfântul Ioan acceptă eşalonarea ofertei educaţionale: fiecare vârstă trebuie să aibă modul ei propriu, propria ei metodă de educaţie şi propriul ei conţinut educativ.

În legătură cu tinereţea, el însuşi observă că „este greu de stăpânit, întrucât este instabilă, se înșală cu ușurătate şi cade repede, având nevoie de un puternic frâu”[4]. Părinţii Bisericii, în scrierile lor, au lăsat observaţii psihologice potrivite. Mulţi dintre ei, precum Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, ne-au lăsat lucrări psihologice minunate, cu observaţii psihologice foarte profunde. Selectez câteva dintre acestea. Părinţii Bisericii vorbesc despre variate predispoziţii înnăscute pe care le are un om şi care, prin influenţa mediului, se transformă în însuşiri fizice şi psihice. Se referă la faptul că „un copil nu se maturizează în spaţii închise, ci într-un organism evoluat psihofizic, prezentând în diferite etape ale evoluţiei lui noi necesităţi, preocupări şi capacităţi”[5].

imagine_101Sfântul Vasile cel Mare observă: „Copilul care studiază în şcoală şi acela ce poate prin capacitate să dobândească cunoştinţele artelor şi a lecţiilor nu se aseamănă cu copilul nou-născut; de asemenea adolescentul este diferit fără îndoială faţă de acela care poate deja să se preocupe de problemele tinereţii. Şi cel matur este diferit faţă de adolescent şi ca putere şi conformaţie a trupului şi ca capacitate a cuvântului”[6]. Sfântul Vasile consideră că fiecare om are propria lui individualitate, după cum şi o specificitate aparte, ce fac ca în timpul dezvoltării lui să necesite o educaţie propice lor. „Întocmai precum pentru bolile trupului nu toţi necesită aceeaşi educaţie terapeutică… tot astfel şi sufletele trebuie să le vindecăm printr-o învăţătură şi educaţie diferită”[7], opinează Sfântul Grigorie Teologul. După cum se observă, Sfântul Grigorie scoate în evidenţă relaţiile dintre trup şi suflet.

Părinţii Bisericii recomandă în educaţie exerciţiul, repetarea, memorizarea şi urmarea exemplului. Ei aşează pe temeiuri corecte dorinţele şi instinctele omului. Desigur, observaţiile lor psihologice nu le-au prezentat ca axiome neschimbabile şi nici nu le-au oferit într-un mod dogmatic, fiindcă credeau că studiul, analiza şi cunoaşterea sufletului uman este o lucrare dificilă. Este foarte caracteristic ceea ce scrie la acest subiect Sfântul Grigorie de Nyssa: „mi se pare că formarea omului este anevoioasă şi de neexplicat, ce prezintă multe şi ascunse taine ale lui Dumnezeu în ea”[8].

[1] Sf. Vasile cel Mare, La Psalmul 59, PG 31, 464 a.

[2] Δ. Μωραίτου, Ι. Χρυσοστόμου περί κενοδοξίας, Αθήνα 1940, p. 19-20.

[3] Ibidem.

[4] Sf. Ioan Gură de Aur, Despre bărbăţie, Omilia 1, PG 49, 21. Idem, La Timotei, PG 62, 546.

[5] Γ. Τσαμπή, Η παιδεία εις το Βυζάντιον, Μυτιλήνη, 1963, p.112.

[6] Sf. Vasile cel Mare, La Psalmul 33, PG 35, 453.

[7] Sf. Grigorie Teologul, Al doilea Cuvânt apologetic, PG 35, 453.

[8] Sf. Grigorie de Nyssa, Comentariu la „Despre cum este chipul şi asemănarea omului”, PG 44, 1328.

(Citit de 55 ori)