Programul samariteanului milostiv

By | 21/09/2015

teofan_mada_80A mărturisi în fiecare zi bucuria Domnului Înviat înseamnă a trăi „în mod pascal” și a face să răsune vestea fericită că Iisus Hristos nu este o idee sau o amintire din trecut, ci întâiul nostru „aproape”, care trăiește cu noi, prin noi și în noi și împreună cu Hristos, prin și în Hristos putem face toate lucrurile noi. A fi cu Hristos în comuniune este o condiție pentru ca să vorbim apoi și altora despre experiența noastră de a fi cu Domnul. Creștinul autentic nu trebuie doar să cunoască ceva despre Dumnezeu, ci să aibă în sine pe Dumnezeu. Fără viața duhovnicească nu putem să-l iradiem pe Hristos altora. Deus non vocis sed cordis auditor est – Dumnezeu este ascultător nu al vocii, ci al inimii.

Creștinul, acest prieten al lui Dumnezeu, se deschide în fața realității și a necesității lumii pentru sfat, ajutor și rugăciune. Creștinismul este chemat astăzi să cunoască omul pe nume. A cunoaște nu este o știință exterioară, ci înseamnă a fi în interior aproape de celălalt, a iubi. Misiunea noastră este încercarea de a-i cunoaște pe oameni din partea lui Dumnezeu și în vederea și pentru Dumnezeu, să mergem cu ei pe calea prieteniei sfinte a lui Dumnezeu! Iubirea este firul de aur (Sfântul Dionisie Areopagitul) care leagă inima de Dumnezeu, astfel încât inima creștinului este cuprinsă de iubirea lui Dumnezeu, care devine singura călăuză. Cel ce crede în Hristos slujește celuilalt și acest fapt nu este o simplă opțiune, ci o identificare cu propria existență, ce devine o parte esențială a propriei lui ființe, a rațiunii de a fi. O slujire care nu se măsoară în baza criteriilor moderne ale temporalului și imediatului, ale empiricului și aparenței, ci face prezentă iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu pentru toată făptura umană și întreaga creație și dă mărturie despre Dumnezeul iubirii. Noi suntem ființe în căutare, ființe care au nevoie de adevăr și frumusețe, de experiența harului, de iubire și pace, de iertare și mântuire, pe care dorim să le împărtășim tuturor.

imagine_103Fericitul Augustin îndeamnă ca lucrarea și misiunea preoților „să fie o implicare din iubire în păstorirea turmei Domnului”. Aceasta este suprema normă de conduită a slujitorilor lui Dumnezeu, o iubire necondiţionată, ca aceea a Bunului Păstor, plină de bucurie, deschisă faţă de toţi, atentă faţă de cei de aproape şi grijulie faţă de cei de departe, delicată faţă de cei slabi, faţă de cei mici, faţă de cei simpli, faţă de păcătoşi, pentru a manifesta infinita milostivire a lui Dumnezeu prin fapte dătătoare de speranţă. Slujitorii Bisericii împărtășesc în viața pastorală cotidiană programul samariteanului milostiv, care nu este altceva decât „o inimă care vede”, acolo unde este nevoie de iubire, şi acţionează în mod corespunzător. Prin urmare, iubirea este un mijloc terapeutic inegalabil în activitatea slujitoare a Bisericii. Existența creștinului este configurată cu Hristos, ce asumă un caracter relațional: el este în Hristos, prin Hristos și cu Hristos în slujba aproapelui. A fi la dispoziția aproapelui este „raison d’etre” a creștinului, disponibilitatea și dăruirea față de problemele semenului.

Credinciosul nu este singur pentru că Dumnezeul creștin nu este un Dumnezeu depărtat sau de origine depărtată, ci un Dumnezeu de apropiere, o prezență Care mă cunoaște, mă iubește și Se preocupă de mine, un Dumnezeu al inimii mele. De aceea, Dumnezeu vrea ca noi, ca preoți, într-un mic punct al istoriei, să împărtășim preocupările Lui față de oameni. Dumnezeu este în așteptarea „da”–ului nostru, care bate la poarta fiecăruia care se consideră vrednic de ceea ce Dumnezeu îl consideră vrednic.

imagine_104Evanghelia iubirii și a vieții este mereu și Evanghelia milostivirii, care se adresează mereu omului de ieri și de astăzi, pentru a-l vindeca de orice rană. Să vorbim despre milostivirea lui Dumnezeu în fața căruia păcatele noastre sunt „particule de nisip” ce se pierd în imensitatea oceanului iubirii divine.

Ne-am obişnuit să considerăm milostivirea strict ca un sentiment individual şi „privat” care intră în joc numai în raportul omului cu Dumnezeu sau cu semenii săi. Dar dacă ar fi înţeleasă bine în implicaţiile sale, milostivirea este, dimpotrivă, conceptul cel mai înnoitor, social și universal pe care cineva şi-l poate imagina. Este vorba de a aplica la viaţa socială, pe lângă cea individuală, ideea pe care marile religii o au despre Dumnezeul în care cred, fără a face din Dumnezeu o armă de ameninţare împotriva celorlalţi, ci un model care trebuie imitat. A fi sau a nu fi milostivi, este mai presus de toate, o chestiune de fidelitate sau infidelitate faţă de propriul crez religios. Milostivirea nu este un surogat al adevărului şi dreptăţii ci o condiţie care face posibilă găsirea lor. Nu este un indiciu de slăbiciune, ci de tărie care emană viață.

(Citit de 38 ori)