Taina lui Hristos

By | 02/10/2015

teofan_mada_84Viața creștină aduce cu ea noutatea harului, care înseamnă noutatea lui Hristos. În Evanghelie Iisus foloseşte expresia „tainele Împărăţiei cerurilor” pentru a indica toată învăţătura Sa şi, îndeosebi, ceea ce se referă la persoana Sa (cf. Mat. 13,11). După Înviere se trece tot mai des de la plural la singular, de la taine la taină: toate tainele lui Dumnezeu se rezumă de acum în Taina care este Hristos. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre „taina lui Dumnezeu, adică Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoaşterii” (Col. 2,2-3). Ne invită să ne gândim la Hristos ca la un palat, în care intrând se trece din taină în taină, din uimire în uimire. Cosmosul material, cu toate frumuseţile lui şi extinderea lui incalculabilă este unica imagine adecvată a cosmosului spiritual care este Hristos. Taina lui Hristos este „da”-ul Său de iubire pentru mântuirea lumii, „amin”-ul Său pentru noi, care revelează faptul că Hristos este iubirea răstignită, care iluminează duhul nostru întunecat, care, în ciuda tuturor tenebrelor noastre, ne transformă în „lumină din Lumină”. Motivul acestei iubiri a lui Dumnezeu pentru noi provine exclusiv din bunătatea Lui. Dumnezeu nu aşteaptă nimic de la noi decât mântuirea noastră, nici slujire, nici slavă, nimic din ce am putea să-i dăm Lui: la ce bun? Lui Dumnezeu nu-i lipseşte nimic. Dacă vrea să fie lăudat de noi, este pentru ca dragostea Lui pentru noi să devină şi mai arzătoare: în orice lucru El are în vedere doar mântuirea noastră.

Să ne apropiem de cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne împărtășii de Taina lui Hristos, pentru că există mereu un progres care trebuie făcut: pe de o parte, a-i educa pe credincioşi să primească bine cuvântul Său şi să îl primească nu numai în minte, ci în inimă şi în viaţă. Şi, pe de altă parte, este indispensabil ca creștinii să mediteze asupra cuvântului lui Dumnezeu, să-şi amintească, să reflecteze asupra lui. Astfel viaţa lor va fi puţin câte puţin transformată de puterea cuvântului lui Dumnezeu. Pentru ca să aibă însă influenţă asupra vieţii credincioşilor, este necesar ca ultimul pas să fie tocmai aplicarea în viaţă. A cunoaște Evanghelia, a o aprofunda în meditaţie, în rugăciune, a o aplica la viaţa proprie. Acesta este primul lucru esenţial. Taina vieții veșnice este cuprinsă în „da”-ul spus Crucii, în ceea ce pătimim pentru adevărul ei aici pe pământ și trebuie să fim fericiți pentru acest lucru. Cu cât din iubire faţă de unicul adevăr şi faţă de unica iubire – din iubire faţă de adevărul şi iubirea lui Dumnezeu – putem face şi vreo renunţare, cu atât mai profundă şi mai bogată devine viaţa. Persoana care vrea să-şi rezerve viaţa pentru sine însuşi, o pierde. Iar cine dăruieşte viaţa sa – zilnic în faptele mici, care fac parte din marea hotărâre pentru Hristos – acesta zilnic o găseşte. Acesta este adevărul riguros și serios, dar şi adânc de frumos şi eliberator, în care vrem pas cu pas să intrăm în timpul asumării Crucii în viața noastră. Crucea nu este numai judecata lui Dumnezeu asupra lumii, contestare a înţelepciunii sale şi revelare a păcatului ei. Nu este „nu”-ul lui Dumnezeu spus lumii, ci „da”-ul său de iubire pentru noi. Biruința nedreptății, a răului ca realitate este milostivirea adevărată. Şi pe care acum, pentru că oamenii nu sunt în stare, o face însuşi Dumnezeu – aceasta este bunătatea și iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu.

imagine_110Sfântul Grigorie Teologul s-a întrebat la un moment dat de ce a vrut Dumnezeu să se facă om. Partea cea mai importantă din răspunsul său este: „Dumnezeu a dorit să înţeleagă ce înseamnă pentru noi ascultarea şi să măsoare totul cu propria suferinţă, această plăsmuire a iubirii Sale pentru noi. În acest fel, a putut cunoaşte El însuşi, direct, ceea ce trăim noi – cât ni se cere, câtă milostivire merităm – calculând în temeiul suferinţei Lui slăbiciunea noastră.” (Cuvântarea 30). Uneori am vrea să îi spunem lui Iisus: Doamne, jugul Tău nu este deloc uşor. Dar privind apoi la Iisus, care a purtat totul – care a experimentat El însuşi ascultarea, slăbiciunea, suferinţa, tot întunericul – atunci toate plângerile noastre dispar. Jugul Său este acela de a iubi cu El. Şi cu cât îl iubim mai mult pe El, şi devenim cu El persoane care iubesc, cu atât mai uşor devine pentru noi jugul Său aparent greu. Lumea are nevoie de Dumnezeu – nu de orice dumnezeu, ci de Iisus Hristos, de Dumnezeu care s-a întrupat, care ne-a iubit până acolo încât a murit pentru noi, care a înviat şi a creat în El însuşi un spaţiu veșnic pentru om. Acest Dumnezeu trebuie să trăiască în noi şi noi în El.

(Citit de 107 ori)