Toate sunt secundare lui Dumnezeu

By | 17/10/2015

teofan_mada_30La întrebarea de ce au fost aleşi Părinţii Capadocieni să reprezinte principalii noştri dascăli şi îndrumători în călătoria dialogului, răspunsul nu e greu. Întâi şi întâi cei trei Capadocieni, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa, alcătuiesc împreună una dintre cele mai importante „triade” teologice şi duhovniceşti ale Bisericii noastre. S-au născut şi au crescut în acelaşi loc ca bărbaţi aleşi ai Capadociei, unde tradiţia ortodoxă dăruise Bisericii roade binecuvântate. Au avut şansa propice să-şi îndeplinească studiile îndelungate cu cele mai bune rezultate în şcolile de filosofie ale epocii lor unde, între altele, au cunoscut posibilităţile dialogului şi s-au exersat în utilizarea lui. Consideraţi toţi trei ca personalităţi foarte înzestrate, prezintă asemănări şi diferenţe de întrepătrundere reciprocă, adică un tot admirabil. O unitate uimitoare şi o consecvenţă maximă a sufletului şi a vieţii stăpâneşte opera fiecăruia din cei trei.

În ceea ce priveşte tema dialogului, în gândirea Capadocienilor întâlnim adevăruri şi atitudini de viaţă ce se leagă direct sau indirect cu fenomenul dialogului. Misiunea lor era să-l valorifice critic şi creator şi să-l îmbogăţească cu un nou conţinut prototip.

imagine_125În orizontul lor duhovnicesc există un simţ al apropierii dumnezeieşti infinite, a prezenţei lui Dumnezeu.

„Omul care a fost rânduit să se bucure de bunurile dumnezeieşti a trebuit să se înrudească prin firea sa cu Acela la care trebuia să participe.”

Căci duhul nu se deschide decât în mediul său propriu, adică în mediul dumnezeiesc:

„Viaţa sufletului o constituie contemplarea lui Dumnezeu.”

Grigorie Teologul imprimă acest adevăr într-un verset, aşa încât să stăm şi să conştientizăm că în faţa lui Dumnezeu toate devin secundare.

„Stai. Toate sunt secundare lui Dumnezeu (adică mai întâi e Dumnezeu şi toate celelalte despre oameni trebuie să vină în al doilea rând).”

Dumnezeu este Fiinţa, dar nu Fiinţa lui Platon, o esenţă impersonală şi fără formă. Este Cel Ce există, cu Care omul poate avea părtăşie, discuţie, dialog, comuniune. Prin energiile Lui, Dumnezeu este o prezenţă continuă, neîntreruptă. Sufletul omului simte prezenţa dumnezeiască în mulţimea de prilejuri ale lumii interioare şi exterioare. De asemenea simte că salvează existenţa lui numai prin prezenţa dumnezeiască, participarea sufletului la Dumnezeu.

(Citit de 89 ori)