Învățătura monahală a Starețului Emilianos de la Simonopetra evocată în manifestările Doxologia

By | 19/10/2015

20151017_06Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc sâmbătă, 17 octombrie 2015, în cadrul manifestărilor Doxologia, un eveniment deosebit, conferinţa publică a Părintelui Macarie Simonopetritul, cu titlul „Principii de viață monahală după învățătura Starețului Emilianos”, unul din marii reînnoitori contemporani ai vieții monahale pe Muntele Athos și în Grecia în general. Teatrul „Ioan Slavici” s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de sute de credincioşi, veniţi în număr mare, atât din judeţul Arad, cât şi din judeţele limitrofe, pentru o întâlnire de suflet cu un Părinte al bucuriei.

Părintele Macarie a arătat că viziunea Stareţului Emilianos asupra monahismului a fost expresia experienței sale personale, a întâlnirii sale cu Dumnezeu, experienţă îmbogăţită prin studierea intensă a textelor fundamentale ale Tradiției, ale Sfinților Părinți și ale tipicelor mănăstirești. Această viziune este consecința experienței slavei lui Dumnezeu care se descoperă în rugăciunea continuă și în timpul Sfintei Liturghii. Aceste trei puncte sunt axele învățăturii sale. Fiecare mănăstire este o descoperire a tainei Bisericii în deplinătatea sa. Criteriul autenticității frăției monahale este, conform Starețului Emilianos, iubirea frățească, care nu se exprimă prin multe cuvinte, ci prin respectul reciproc și recunoașterea celuilalt în unicitatea și identitatea sa. Comuniunea monahală, ca şi comunitate bisericească, se exprimă în principal prin cugetul său comun, prin scopul său comun și unitatea de gândire. Cultul liturgic este centrul vieţii mănăstirii, care este înainte de toate o „sinaxă liturgică permanentă”.

Stareţul sublinia adesea că slujbele trebuie să determine entuziasmul monahilor. Acestea sunt o descoperire a Împărăţiei lui Dumnezeu şi trebuie să menţină în celebrarea lor caracterul eshatologic al bucuriei şi încântării în faţa Domnului venit în slavă. Acesta este motivul pentru care insista ca la slujbe să cânte corul şi nu psalți izolaţi, monofonic. Criteriul infailibil care îi permite monahului să înțeleagă dacă sporește realmente în Dumnezeu este bucuria, care îi va umple inima, chiar în ciuda dificultăților și a încercărilor. Este o bucurie plină de certitudinea că se află pe calea cea bună deschisă de sfinți, și că în ciuda slăbiciunii sale, este susținut de harul lui Dumnezeu.

Iată mai jos câteva imagini din timpul conferinței:

This slideshow requires JavaScript.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Înregistrarea video de la conferinţă o puteți urmari aici.

(Visited 735 times, 1 visits today)