Părintele Macarie Simonopetritul a conferențiat la Primăria Aradului

By | 21/10/2015

20151018_01Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Părintele Macarie Simonopetritul a conferențiat duminică, 18 octombrie 2015, la Primăria Aradului.

A fost o întâlnire de suflet cu cei prezenți, în ultima zi a manifestărilor Doxologia, Comuniune și Filantropie.  Manifestarea a fost un dialog plin de har și de comuniune a bucuriei, în care Părintele Macarie a răspuns zecilor de întrebări adresate de tineri, de preoți. Părintele Macarie, unul din marii Părinții duhovnicești ai Sfântului Munte Athos, a subliniat că „Biserica este laboratorul experienței dumnezeirii, un laborator care lucrează dinamic și care oferă real această experiență.  Tocmai această experiență a lui Dumnezeu este ceea ce face marea bogăție a ortodoxului și de care are nevoie omul contemporan. Sfânta Liturghie este Împărăția lui Dumnezeu prezentă în noi. Participarea la Slava lui Dumnezeu definește identitatea persoanei creștine, ceea ce face ca eu să aparțin deja Cetății Cerești. Prin participarea doxologică la Sfânta Liturghie, particip de fapt la această Cetate. Viața de asceză și de rugăciune este pregătirea pentru primirea lui Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii. Rugăciunea exprimă iubirea pe care o avem pentru Dumnezeu. Scopul rugăciunii nu este repetarea Numelui lui Iisus, ci prin repetarea numelui lui Iisus să ajungem la simțirea, la sentimentul interior că ne aflăm în prezența lui Hristos”.

Bucuria duhovnicească a acestei seri filocalice a fost întregită de prezența Grupului Psaltic Filocalia, care a interpretat, printre altele, și câteva piese muzicale în limba greacă din repertoriul Mănăstirii Simonopetra, apoi comentate liturgic și mistagogic de Părintele Macarie și încadrate personal-comunitar în ambientul manifestărilor Doxologia.

Iată mai jos câteva imagini din timpul conferinței:

This slideshow requires JavaScript.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Înregistrarea video de la conferinţă o puteți urmari aici.

Înregistrarea video de la conferinţa desfășurată la Teatrul „Ioan Slavici” o puteți urmari aici.

(Citit de 184 ori)