Credința ca mod de viață

By | 29/11/2015

teofan_mada_96Cuvântul lui Hristos, aşa cum vedem în Predica de pe Muntele Fericirilor, este tămăduitor şi eliberator. Pentru a înţelege Predica de pe Muntele Fericirilor şi pentru a ne situa în duhul ei noi trebuie să avem un mod de viaţă care se desăfăşoară în „interiorul pocăinţei”. Prin pocăinţă ni se deschide treptat uşile cunoaşterii lui Dumnezeu.

Pe măsura pocăinţei noastre se naşte dragostea pentru semenii noştri, dispar dezbinările, şi totul se face una în Hristos.  Când îl vedem pe Hristos aşa cum este, atunci începem să ne cunoaştem pe noi înşine aşa cum suntem.

Conştiinţa despre noi înşine o avem dacă devenim zidire nouă în Hristos (IICor.5,17). Acest scop stă în faţa pocăinţei noastre, el e temeiul vieţii noastre. Modul de viaţă al Bisericii are drept sccop dobândirea conştiinţei lui Hristos, a simţurilor lui Hristos.

„Pocăinţa, spune Sfântul Isaac Sirul, se potriveşte întotdeauna şi tuturor, atât păcătosului, cât şi dreptului”, şi adaugă: „Până în momentul morţii, pocăinţa nu se sfârşește nici în durata, nici în lucrările ei”. Unul din cei mai mari asceţi, ca Avva Sisoe, afirma pe patul de moarte: „Eu n-am nici măcar conştiinţa de a fi început să mă pocăiesc”. Frații, ştiindu-l pe Sisoe grav bolnav, se reuniseră la căpătâiul său pentru a primii de la  el un ultim sfat. Ei nu obţinură altul, dar pocăința este decisivă.        

imagine_127Toată strădania noastră  este să păstrăm pocăinţa vie. Cum să păstrăm duhul vieţii şi să avem deplina conştiinţă că suntem în Duhul lui Dumnezeu : iată misiunea ce stă înaintea noastră. Şi aşa va rămâne între noi „duhul lui Dumnezeu” în care toate se armonizează şi se împlinesc. Când mintea noastră este unită cu Hristos dispare toate întrebările şi suspiciunile, când sufletul nostru îl poartă pe Duhul dispare orice tulburare şi nelinişte. Şi atunci preocuparea noastră ar trebuii să fie cum să dobândem, să păstrăm acest duh, cum să-l purtăm în noi şi cum să primim Chipul lui Hristos în inimă.

A urma lui Hristos şi a te asemăna lui înseamnă a ne înnoi conştiinţa, a însemna în fiinţa noastră chipul lui Hristos (Gal.3,1-2). Pentru acest lucru noi trebuie să renaştem din însăşi adâncul fiinţei noastre. Viaţa pocăinţei nu este după chipul exterior, ci după conştiinţa noastră lăuntrică care ni se dă prin harul Sfântului Duh. Viaţa creştină sau duhovnicească sau teologică este o „insuflare de sus”, principiul vieţii veşnice, care este insuflarea de la Duhul Sfânt. Ea naște în noi chipul lui Hristos şi ne face liberi. Viaţa duhovnicească se clădeşte practic în chip hristocentric, adică „pe primul plan stă înaintea noastră, mai presus de toate, Faţa lui Hristos” , spune Părintele Sofronie.  

(Citit de 44 ori)