Postul, un demers cu Hristos

By | 10/12/2015

teofan_mada_99Aşa cum Hristos şi-a folosit trupul pentru a lupta împotriva diavolului, a păcatului şi a morţii, tot aşa noi ne putem folosi trupul pentru a lupta împotriva „trupului”. Evagrie afirmă că omul poate ajunge „puritatea inimii numai prin intermediul trupului”, pe care „călugărul ar trebui să îl trateze întotdeauna ca şi cum ar mai avea de trăit cu el mulţi ani de acum înainte”.

După cum putem citi în „Viaţa Sfântului Synkletike”: „Căci atunci când armele cedează, ce speranţă îi mai rămâne soldatului care poartă războiul?” Sf. Ioan Sinaitul utilizează o terminologie asemănătoare: „dacă îmi dobor trupul, nu mai am cu ce să dobândesc virtuţile”. Trupul este considerat „un prieten”, „un aliat”, „un ajutor” şi un „apărător”. Teologia Sinaitului nu subminează nicio clipă trupul. Într-adevăr, omul nu poate exista fără el, nu poate făptui fără el, nu poate fi salvat fără el şi, prin urmare, omului nu i se poate acorda harul divin dacă nu i se acordă şi trupului său: „căci lucrurile spirituale se dobândesc cu ajutorul lucrurilor materiale. Virtutea sufletului se modelează după comportamentul exterior şi … sufletul devine aidoma ocupaţiilor sale trupeşti. Se conformează activităţilor sale şi îşi ia forma de la acestea.”

De fapt, fiecare efort ascetic este o nouă reafirmare a întrupării. Isaac Sirul spune că „Hristos a coborât în trupul muritorilor pentru a lupta pentru ei.” Ceea ce este pământesc poate fi folosit pentru a lupta împotriva a ceea ce este pământesc, pentru ca acesta să nu ne domine şi pentru a-l transfigura. Ceea ce este pământesc îşi găseşte semnificaţia numai prin slava lui Dumnezeu. A căuta înţelesul suprem în creaţia materială însăşi, separat de Dumnezeu, a absolutiza ceea ce e relativ este o mutilare tragică. Fiind relativ, trupul este legat atât de Dumnezeu, cât şi de restul omenirii: „Chiar dacă îmi oblig trupul postind, pot să o iau de la început dacă îmi condamn seamănul.”

imagine_130Cu toate acestea, este un adevărat miracol, un prilej de minunare să vedem cum ceea ce a fost murdărit de trup este curăţat şi purificat tot de trup: „Nu este surprinzător ca ceea ce este imaterial să lupte cu ceea ce este imaterial. Este însă cu adevărat surprinzător ca acela care trăieşte în materie şi în conflict cu această materie ostilă şi vicleană, să pună pe fugă duşmanii imateriali.”

Dacă accentul în spiritualitate pare să cadă asupra păcatului trupesc, aceasta se întâmplă fiindcă creştinul ascet nu luptă doar împotriva unor idei sau a unor teorii. Este o luptă pentru viaţă, nu luptă pentru a scăpa de ceva. Ioan doreşte ca trupul să fie tratat cu discernământ, cu delicateţe şi cu dragoste, chiar atunci când îţi contracarează propriile aberaţii. Trupul încorporează păcatul, dar nu este păcătos; trupul nu înseamnă sfinţenie, dar trebuie sfințit.

Natura noastră trupească este foarte fragilă şi diavolii pot foarte uşor să o exploateze. Nu ar trebui niciodată să ne încredem în trupul nostru, ci mai degrabă să luptăm continuu pentru transfigurarea lui: „În tot decursul vieţii tale, spune Sinaitul, nu te încrede în trupul tău de lut şi nu te baza pe el până nu îl întâlneşti pe Hristos.” El nu dezvăluie, însă, dacă îl vom întâlni pe Hristos în ceasul morţii noastre sau mai devreme. E încă posibil să Îl vedem în decursul vieţii acesteia. În altă parte, Ioan spune: „Vom fi supuşi acestor trude până când focul divin va intra în locașul nostru” (Ps. 72.16).

(Citit de 47 ori)