Proiectul „Biserica și medicina în dialog”, la Arad

By | 26/01/2016

uvvg01Începând cu luna ianuarie 2016, Arhiepiscopia Aradului împreună cu Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad desfăşoară proiectul parteneriat Biserica și medicina în dialog. Proiectul se vrea a fi un dialog între medicină și teologie, şi, în special, o invitare adresată tinerilor de a cunoaște bioetica și antropologia creştină ortodoxă.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin implicarea domnului Prof.univ.dr. Aurel Ardelean, Rector fondator și Președinte al Universității de Vest Vasile Goldiș și prin colaborarea cu doamna Prof.univ.dr. Coralia Adina Cotoraci,Rectorul Universității, Arhiepiscopia Aradului va realiza un nou proiect de colaborare cu Universitatea arădeană.

Proiectul-parteneriat internațional, realizat în ianuarie 2016 și intitulat sugestiv «Biserica și medicina în dialog”, se adresează în special Facultății de Medicină,care, din punct de vedere curricular, abordează un curriculum academic dinamic și nou, detip european pentru toate specializările.Un număr semnificativ de studenţi veniţi de peste hotare, din Italia, Franţa, Maroc, India, Israel, Turcia, Germania, Austria, Algeria, Spania şi din alte părţi ale lumii studiază, în limba română sau în limbile franceză şi engleză, medicina.În acest context, proiectul se vrea a fi un dialog între medicină și teologie, şi, în special, o invitare adresată tinerilor de a cunoaște bioetica și antropologia creştină ortodoxă.

(Citit de 83 ori)