Daruri pentru tinerii de la centrul CITO Tabacovici Arad

By | 27/02/2016

20160226_06Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin colaborarea doamnei Erika Stark (director general DGASPC Arad) și prin implicarea domnului Ban Emilian ( Șef CITO Tabacovici) și a domnului Sorin Roșca (Inspector la DGASPC Arad), s-a organizat în data de 26 februarie 2016 o activitate cu caracter social-filantropic destinată celor 20 de beneficiari din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Tabacovici al DGASPC Arad.

Tinerii prezenți în incinta Centrului au fost vădit bucuroși de darurile primite cu aceasta ocazie, articole noi vestimentare (pantaloni, pulovere și eșarfe), pizza, prăjituri și răcoritoare. Atmosfera din timpul întâlnirii a fost una călduroasă, toți beneficiarii arătându-se bucuroși, încercând, după puterile și capacitățile fiecăruia, să-și exprime mulțumirea.

CITO Tabacovici este un centru de tip rezidențial care se adresează persoanelor cu dizabilități și asigură în principal găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare și reintegrare socială și profesională pe o perioadă determinată sau nedeterminată beneficiarilor.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul acțiunii:

This slideshow requires JavaScript.

(Citit de 114 ori)