Deschiderea manifestărilor „Filocalia” de la Arad

By | 05/03/2016

20160304_02Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a deschis vineri, 04 martie 2016, prima etapă a manifestările internaționale „Filocalia”, ediția 2016. La Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Ierarh Nicolae” al Parohiei „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Arad-Bujac a avut loc conferința Păintelui Nicholas Sakharov de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex (Anglia), cu titlul „Iubesc, deci exist”. Părintele paroh Vasile Pop împreună cu toți credincioșii parohiei au fost gazde bineprimitoare a distinsului oaspete, care s-a bucurat de căldura, ospitalitatea și interațiunea celor prezenți.

Înaltpreasințitul Părinte Timotei a subliniat importanța teologiei și spiritualității Părintelui Sofronie, „la care găsim cea mai plenară formă a gândirii teologice contemporane întru care el exprimă împlinirea poruncii lui Hristos-Dumnezeu întru cea mai profundă experiență duhovnicească, personală. Singură Persoana care se roagă și trăiește în sine Întregul Adam, poate proclama și mărturisi în sensul cel mai autentic acest adevăr: Iubesc, deci sânt.

Părintele Nicholas Sakharov a arătat că „Părintele Sofronie înțelege și trăiește omul îndumnezeit în mod ipostatic – Persoana care cuprinde întreaga lume și întreaga dumnezeire. Principiul ipostatic permite omului să spună: Iubesc, deci sunt. Unitatea firii întregului Adam este cuprinsă în cogito-ul inimii: Iubesc deci sunt – entimema ipostatică absolută. Fiind cea mai înaltă formulă a omului îndumnezeit, expresia „Iubesc deci sunt” ea aparține fiecărui om, potențial, însă nu poate fi deocamdată, rostită în sensul său deplin desăvârșit, incomparabil oricărei alte făpturi decât de către Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria”.

Seara filocalică va rămâne cu siguranță în inimă celor care au participt la acest eveniment de suflet, adăugând încă o filă frumoasă la activitățile dinamice ale Centrului Cultural-Pastoral „Sf. Ierarh Nicoale”.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul conferintei:

This slideshow requires JavaScript.

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Înregistrarea audio de la conferință

(Citit de 500 ori)