Sceneta religioasă „Hazail” prezentată la Grădinița P.P. „Furnicuţa” din Arad

By | 08/04/2016

20160407_28Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc în 07 aprilie 2016 prezentarea publică a scenetei religioase „ Hazail” la Grădinița P.P. „Furnicuţa” din Arad, la care au participat toți părinții micilor actori. Programa activităţilor din grădiniţă sugerează tematici cu conţinut religios în preajma sărbătorilor ca acele ale Sfintelor Paşti, activităţile fiind legate de simbolurile acestei sărbători, iar la grupele mari se abordează profunzimea mesajului: Patimile, Moartea şi Învierea Domnului.

Dramatizarea „Hazail” cuprinde trei acte, primul descriind atmosfera dintr-o familie de fariseu in preajma momentului Patimilor Domnului Iisus Hristos, al doilea act îi prezintă pe apostoli, ascunşi de frica iudeilor în locuri retrase, dar amintindu-şi de cuvintele pe care Iisus le-a semănat în sufletele lor. În ultimul act este slăvită Învierea Domnului Iisus Hristos pe versurile Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ.

Doamnele educatoare Roja Florica şi Homonea Nicoleta mi-au împărtășit faptul că „în acest an am început postul Sfintei Învieri cu nevoinţa de a pregăti o dramatizare amplă cu preşcolarii Grupei Mari A de la Grădiniţa PP „Furnicuţa” Arad, aşa că am redus timpul de joacă, l-am umplut cu istoare biblice care au lămurit multe înţelesuri ascunse de această istorisire dramatizată, iar desenele realizate de copii au oglindit capacitatea lor de înţegere a mesajului biblic, dar şi abilităţile artistice şi imaginative”.

Iată mai jos câteva imagini din timpul spectacolului:

(Citit de 317 ori)