Educația creștină marcată în manifestările spirituale de la Cintei-Arad

By | 17/04/2016

20160416_08Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-au desfășurat la Cintei, în perioada 10-16 aprilie 2016, manifestările spirituale închinate Anului omagial în Patriarhia Română, la care au participat diferiți invitați: ierarhi, profesori de la Facultatea de Teologie din Arad, duhovnici și preoți.

Manifestările ediției a XV-a s-au încheiat sâmbătă, 16 aprilie 2016, avându-l ca invitat pe Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului, care a vorbit celor prezenți despre dimensiunea educativă a perioadei Triodului, despre valențele spirituale și pedagogice ale fiecărei săptămâni din Postul Mare, precum și despre importanța didactic-cathetică, teologic-mistagogică și ascetic-euharistică a importantelor lecturi, paremii și pericope evanghelice din această perioadă prepascală.

Pedagogia Bisericii este în esenţă modul în care educă Iisus, Dumnezeu-Omul, prototipul prin excelenţă al pedagogului iubirii. Pedagogia elezială ţinteşte la cultivarea sufletească, renaşterea spirituală şi mântuirea persoanei umane, începând influenţa ei bună de la vârsta copilăriei. Educația persoanei cuprinde fiecare activitate spirituală pe care o dezvoltă şi o împlineşte Biserica Ortodoxă ca instituţie teandrică, precum şi orice influenţă pozitivă ce iradiază dinspre societate, înspre direcţia trăirii ethosului biblic, revelat despre Dumnezeu, lume, om şi viaţă.

Manifestările au fost coordonate de Părintelui Paroh Nicu Breda, ajutat de toți membri Consiliului Parohial, care manifestă implicare și dăruire pentru o varietate de activități spirituale, sociale și culturale ce se desfășoară continuu pe agenda pastoral-misionară a parohiei.

Iată mai jos câteva imagini din timpul evenimentului:

(Citit de 255 ori)