Program educativ-religios la Grădinița „Palatul Fermecat” din Arad

By | 21/06/2016

c_20160621La Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad a avut loc marți, 21 iunie 2016, un program educativ-religios. Preşcolarii din cadrul instituţiei de învăţământ au prezentat, cu sprijinul personalului abilitat, un program educativ-religios. Cei mai mici și mai mari preşcolari i-au încântat pe cei prezenți, precum şi pe invitaţii lor, cu un program educativ-religios format din cântece, rugăciuni și poezie, sub coordonarea doamnei Sida-Florica Maxa. La eveniment au participat educatoarele din unitate, dar şi doamna director Florea Margareta care desfășoară multe activități educativ-religioase în viața unității de învățământ.

De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite ca material didactic-religios și cultural-artistic, două cărți de colorat: Carte de colorat cu Biserici din Județul Arad și Carte de colorat cu imagini din orașul și județul Arad. Lucrările au fost tipărite cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad.

Iată mai jos câteva imagini din timpul manifestării:

Mai multe imagini puteți vedea aici.

(Citit de 125 ori)