Homosexualitatea, un fenomen imoral și social alarmant

By | 03/08/2016

teofan_mada_15Homosexualitatea este un fenomen imoral și social alarmant, chiar și în acele țări în care nu are relevanță din punct de vedere juridic. El devine însă mai preocupant și mediatic în țările care au acordat sau intenționează să acorde o recunoaștere legală uniunilor homosexuale care, în unele cazuri, include și posibilitatea de a adopta copii.

Reflecția teologică și spirituală a Bisericii asupra căsătoriei și asupra complementarității sexelor repropune și celor de astăzi un adevăr universal evidențiat de justa rațiune și recunoscut ca atare de toate marile culturi ale lumii. Căsătoria nu este o simplă unire biologică a două persoane umane. Ea a fost întemeiată de Dumnezeu, cu o natură proprie, cu caracteristici esențiale și scopuri divino-umane. Nicio ideologie nu poate înlătura din mintea și sufletul omului această certitudine: căsătoria nu poate exista decât între două persoane de sex diferit, care prin dăruirea liberă și iubitoare personală, reciprocă, numai a lor și exclusivă, tind la realizarea unei comuniuni a propriilor ființe. În acest fel se împlinesc reciproc, pentru a colabora împreună cu Dumnezeu la generarea, creșterea și educarea unor noi vieți și la desăvârșirea spirituală reciprocă.

Adevărul firesc și binecuvântat al căsătoriei a fost confirmat de către Revelația dumnezeiască cuprinsă în relatările biblice ale creației, care sunt și o expresie a înțelepciunii umane autentice și originare prin care se face auzită vocea naturii însăși și a vocației umane. Cartea Genezei ne vorbește de trei elemente fundamentale în planul revelat al căsătoriei.

În primul rând, omul, chip al lui Dumnezeu, a fost creat „bărbat și femeie” (Gen. 1,27). Bărbatul și femeia se găsesc pe plan de egalitate ca persoane și sunt intercomplementari: masculin și feminin. Sexualitatea umană, pe de o parte, face parte din sfera biologică, iar pe de altă parte, este ridicată în persoana umană la un nou nivel, cel personal, unde trupul și spiritul se unesc.

Căsătoria este apoi instituită de Dumnezeu ca formă de viață în care se realizează acea comuniune de persoane, în care se implică și exercitarea facultăților sexuale. „De aceea va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Gen. 2,24).

În sfârșit, Dumnezeu a vrut să ofere unirii dintre bărbat și femeie o participare cu totul deosebită la opera Sa creatoare. De aceea i-a binecuvântat pe bărbat și pe femeie cu aceste cuvinte: „Creșteți și vă înmulțiți” (Gen. 1,28). În planul lui Dumnezeu complementaritatea sexelor și fecunditatea aparțin deci naturii însăși a instituției căsătoriei.

În plus, unirea matrimonială dintre bărbat și femeie a fost înălțată de către Hristos la demnitatea de Taină. Căsătoria creștină este semnul real al legământului și al unirii dintre Hristos și Biserica Sa (cf. Ef. 5,32), după cum învață Biserica de doua milenii. Această semnificație creștină a căsătoriei, departe de a diminua valoarea profund umană a unirii matrimoniale dintre bărbat și femeie, o confirmă și o întărește (cf. Mat. 19,3-12; Mar. 10,6-9).

 Nu există nici un fundament rațional pentru a asemăna sau a stabilii analogii, nici chiar îndepărtate, între uniunile homosexuale și planul lui Dumnezeu asupra căsătoriei și a familiei. Căsătoria este sfântă, în timp ce relațiile homosexuale sunt împotriva firii umane și a legii morale naturale. Într-adevăr, actele homosexuale închid actul sexual biologic față de darul vieții. Nu izvorăsc dintr-o complementaritate sexuală și afectivă adevărată. Nu pot fi recunoscute sau aprobate în nici un caz de către Biserica Ortodoxă.

În Sfânta Scriptură relațiile homosexuale „sunt condamnate ca fiind grave depravări…” (cf.Rom. 1,24-27; 1Cor. 6,9; 1Tim. 1,10). Această judecată a voinței lui Dumnezeu reflectată în Sfânta Scriptură ne permite să concluzionăm că actele de homosexualitate sunt în mod intrinsec dezordonate și „bolnave”. Aceeași judecată morală se regăsește în textele multor scriitori ecleziastici din primele secole și a fost unanim acceptată de Tradiția universală a Bisericii.

Totuși, conform învățăturii Bisericii, bărbații și femeile cu tendințe homosexuale trebuie să fie priviți cu compasiune și delicatețe. Biserica condamnă homosexualitatea ca păcat de moarte, a cărei practică este împotriva firii umane, iar pe homosexuali robiți de această patimă îi consideră păcătoși. Biserica nu urăște păcătoșii, ci condamnă păcatele. În plan social, se va evita orice semn de discriminare nedreaptă față de ei. De altfel, aceste persoane, la fel ca și ceilalți creștini sunt chemate să trăiască în curăție, mai exact, să se pocăiască. Dar înclinația homosexuală este dezordonată din punct de vedere obiectiv, iar practicile homosexuale sunt păcate grave contrare curăției, firii umane și vocației ei spirituale. După conștiința Bisericii cei ce suferă de această „boală” nu pot beneficia de o unire eclezială binecuvântată, pentru că Dumnezeu nu a dat vreo asemenea binecuvântare.

(Citit de 145 ori)