Tactica „ienicerului” – înaintarea culturii „poliamorului” în societatea de astăzi

By | 25/08/2016

imagine_136Cultura „poliamorului” și-a găsit modul propriu de a supraviețui și chiar de a înflori: prin controlarea a trei domenii esențiale ale politicii publice, care îi aduc mari câștiguri în „convertiți” de la cultura monogamiei. Aceste domenii sunt: educația copiilor, educația sexuală și controlul programelor de sănătate pentru adolescenți. Controlarea acestor trei domenii permite culturii „poliamorului” să pătrundă în cultura monogamiei și, treptat, să o dezmembreze. Un ajutor substanțial este furnizat de industria divertismentului, care mai ales în zilele noastre, reprezintă o instituție foarte puternică aliată culturii „poliamorului” și îndreptată împotriva culturii monogamiei. Dominând educația copiilor, educația sexuală și sănătatea adolescenților, cultura poliamorului reduce influența și demontează autoritatea părinților, stând în calea eforturilor acestora de a-și forma copiii ca membri ai propriei lor culturi. Într-o pornire polemică, am putea afirma că poliamoriștii îi „răpesc” pe copii de la părinții lor și din cultura monogamiei tot așa cum turcii otomani din secolul al XIV-lea răpeau băieți de la populațiile creștine pentru a-i forma ca luptători de elită în propria armată – ienicerii. Ori de câte ori poliamoriștii reușesc să atragă un adolescent în activitatea sexuală printr-unul din programele lor de educație anti-monogamă, ei au capturat încă un „ienicer” și au câștigat mai multe victorii în același timp: (1) Au inițiat un adolescent în cultura „poliamorului” (deși acesta nu știe ce este în joc); (2) prin nașterile din afara căsătoriei sau avorturile care vor urma probabil, ei au destrămat o familie înainte de a se fi format, întărind statutul poliamoros al adolescentului sau al tânărului adult; și (3) au atras tânărul în afara participării la sacru, căci adolescenții odinioară religioși care încep să practice cu regularitate relațiile sexuale în afara căsătoriei tind să înceteze cinstirea lui Dumnezeu.

Poliamoriștii obțin toate acestea fără vreun atac deschis, direct. Programele lor se derulează „neobservate” și sunt cu atât mai eficiente. Ei știu acest lucru și sunt feroce în protejarea controlului pe care îl exercită asupra celor Trei Mari Programe (educația copiilor, sănătatea adolescenților și educația sexuală), o ferocitate pe care nimic din cultura monogamiei nu o poate egala în intensitate și în succes. De exemplu, în Statele Unite, dezvoltarea educației pentru abstinență (adică a educației monogame) în cursul ultimului deceniu, i-a împins imediat pe poliamoriști într-un masiv contraatac politic, ce a culminat cu succesul lor de câțiva ani prin care guvernul federal a eliminat fondurile destinate programelor pentru abstinență. Aceasta s-a întâmplat în pofida tuturor rezultatelor pozitive pe care educația pentru abstinență le-a produs în rândul adolescenților, incluzând reducerea numărului de avorturi, de nașteri în afara căsătoriei și de cazuri de boli cu transmitere sexuală, precum și sporirea performanțelor în educație. În Europa, cea mai clară ilustrare a avansului neîntrerupt al culturii „poliamorului” o reprezintă atacul său asupra ultimului bastion de eficacitate al culturii monogamiei – educația școlară și creșterea copiilor la domiciliu, cel puțin pe parcursul copilăriei timpurii (până la vârsta de șase ani) și uneori chiar mai târziu. În cadrul educației școlare la domiciliu, cele Trei Mari programe se află, desigur, sub controlul părinților și, după cum știm din date relevante culese în SUA, rezultatele sunt mult superioare celor obținute în cadrul programelor controlate de stat.

Programele controlate de stat în țările dezvoltate de astăzi sunt în mod aproape universal favorabile poliamorului și ostile monogamiei. Această situație este nedreaptă căci încalcă dreptul inalienabil, universal al părinților de a-și crește copiii cum consideră ei că este corect, inclusiv a-i crește în propria cultură (monogamă). În continuare, statul bunăstării sociale lovește în cultura monogamiei folosind schema de asigurare ce furnizează plasa universală de siguranță (de exemplu prin taxe), pentru a garanta că monogamii plătesc mult mai mult pentru a-i susține pe cei care aleg cultura „poliamorului”. Și aceasta este o stare de fapt nedreaptă, nu numai pentru că statul nu finanțează programe echivalente favorabile culturii monogame, ci printr-un adevăr și mai strigător, anume că statul contribuie la transformarea copiilor din familiile monogame în ținte ale schemei „ienicerului” practicate de cultura „poliamorului”. Această situație necesită un răspuns politic uriaș din partea culturii monogamiei, precum ar fi direcționarea taxelor practicate pentru cele Trei Mari domenii de la grupurile speciale de interes (doctori din organizații, profesori și școli) către părinți, sub formă de vouchere, astfel încât ei să poată alege medicii individuali, profesorii și școlile pe care le doresc pentru copiii lor. Specialiștii vor primi în continuare aceeași sumă de bani, dar în loc să servească o birocrație, ei vor coopera cu părinții. Dar o astfel de schimbare ar fi una majoră în ordinea politică și cultura monogamiei trebuie să se strunească pe sine pentru o asemenea sarcină.

Prin însăși structura sa, cultura monogamiei se organizează de jos în sus, nu de sus în jos, în probleme sociale (și, prin urmare, politice). Ea își rezolvă problemele sociale alcătuindu-și propriile „plutoane” private. Un aspect semnificativ al familiei este că bărbații au rolul special de a fi principalii protectori. Așadar, soții și tații sunt cu precădere cei care trebuie să se opună statului tot mai ostil și culturii „poligamiei” ori de câte ori cele două încearcă să „invadeze” teritoriul familial. Fiecare bărbat din cultura monogamiei trebuie să își găsească propriul mod de a se angaja activ în protejarea copiilor săi și, dată fiind miza importantă, și ceilalți bărbați și celelalte femei din cultura monogamiei vor aștepta acest gest tot mai mult din partea fiecărui bărbat și vor face ce pot pentru a-l ajuta. Cei din jur se vor aștepta ca fiecare bărbat monogam să lupte pentru a obține ceea ce se cuvine familiei sale, să aibă un cuvânt de spus despre ce se finanțează din taxele plătite de el și să exercite controlul asupra celor trei mari programe de educație a copiilor, educație sexuală și programe de sănătate a adolescenților, astfel încât acestea să se deruleze într-un mod ce sprijină normele culturii monogamiei din familia sa. În toată istoria omenirii, cultura monogamiei nu a întâlnit niciodată tipul de competiție cu care se confruntă în prezent. Trebuie să luăm atitudine, întâi de toate prin modul nostru autentic de a fi.

(Citit de 111 ori)