Ioan Botezătorul, martirul Adevărului și profetul comuniunii cu Dumnezeu

By | 29/08/2016

imagine_138În 29 august Biserica comemorează liturgic martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, Înainte-mergătorul Domnului, fiind unicul sfânt căruia i se celebrează fie nașterea, la 24 iunie, fie moartea care a avut loc prin martiriu. Comemorarea de astăzi este una care dăinuie de la dedicarea unei cripte din Sebaste, în Samaria, unde, deja la jumătatea secolului al IV-lea, se venera capul său. Cultul s-a extins apoi la Ierusalim, în Bisericile de pretutindeni, cu titlul de Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul.

Aceste referințe istoriografice ne ajută să înțelegem cât de veche și profundă este cinstirea sfântului Ioan Botezătorul. În Evanghelii iese foarte bine în evidență rolul său cu referință la persoana lui Iisus Hristos. Îndeosebi Evanghelistul Luca ne relatează nașterea, viața în pustiu, predica, iar Evanghelistul Marcu ne vorbește despre moartea sa martirică în Evanghelia de astăzi. Ioan Botezătorul începe predica sa cu invitația limpede și personală pe care o adresează mulțimii adunate pentru a-L primi pe Domnul, de a îndrepta căile strâmbe din propria viață printr-o reală pocăință inimii (cf. Luca 3,4). Însă Ioan Botezătorul nu se limitează doar să predice pocăința, schimbarea și convertirea sinelui, ci, recunoscându-l pe Iisus ca „Mielul lui Dumnezeu” venit pentru a lua asupra Sa păcatul lumii (Ioan 1,29), are smerenia autentică a profetului de a arăta în Iisus pe adevăratul trimis al lui Dumnezeu, dându-se la o parte pentru ca Hristos să poată crește, să poată fi cunoscut, ascultat și urmat. Ca ultimă faptă a unui prooroc desăvârșit, Ioan Botezătorul mărturisește cu sângele fidelitatea sa față de poruncile lui Dumnezeu, fără a ceda sau a da înapoi, împlinind până la capăt misiunea sa.

Beda Venerabilul, un mare călugăr britanic din secolul al IX-lea, în omiliile sale spune așa: „Sfântul Ioan, pentru [Hristos] și-a dat viața, chiar dacă nu i s-a impus să-L tăgăduiască pe Iisus Hristos, i s-a impus numai să nu spună adevărul (cf. Om. 23: CCL 122, 354)”. Și nu reducea adevărul la tăcere, și astfel a murit pentru Hristos care este Adevărul. Tocmai din iubire față de adevăr nu a făcut compromisuri și nu i-a fost teamă să adreseze cuvinte puternice celui care pierduse calea lui Dumnezeu, lui Irod Antipa, a cărui domnie a fost caracterizată de istorici ca fiind un compromis fără egal.

Când vedem această mare figură biblică, această tărie în pătimire pentru adevăr, în rezistență împotriva celor puternici, care se cred mai presus de adevăr, ne întrebăm: de unde se naște această viață sfântă, acest curaj neostenit, această interioritate așa de puternică, așa de dreaptă, așa de coerentă, dăruită în mod desăvârșit pentru Dumnezeu și pentru a pregăti calea pentru Iisus, Domnul? Răspunsul este simplu: din comuniunea cu Dumnezeu, din rugăciune, care este firul conducător al întregii sale existențe.

Ioan este darul ceresc îndelung invocat de părinții săi, Zaharia și Elisabeta (cf. Luca 1,13); un dar binecuvântat, omenește de nesperat, pentru că amândoi erau înaintați în vârstă, și Elisabeta era stearpă (cf. Luca 1,7); însă pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil (cf. Luca 1,36). Vestirea acestei nașteri are loc chiar în spațiul simbolic al rugăciunii, la templul din Ierusalim, ba chiar are loc într-un moment liturgic special, atunci când lui Zaharia îi revine marele privilegiu de a intra în Sfânta Sfintelor pentru a aduce jertfă de tămâie pentru Domnul Dumnezeu (cf. Luca 1,8-20). Și nașterea lui Ioan Botezătorul este marcată de rugăciune: cântarea de bucurie, slavă, și de mulțumire pe care Zaharia o înalță către Domnul, preamărește lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în iconomia istorică a mântuirii și indică în mod profetic misiunea fiului Ioan: să-l preceadă pe Fiul lui Dumnezeu făcut trup pentru a-i pregăti căile (cf. Luca 1,67-79).

Întreaga existență a Înainte-mergătorului lui Iisus este definită de comuniunea sa cu Dumnezeu, îndeosebi în perioada petrecută în regiuni pustii: Ein-Karem, Iordan; regiunile pustii sunt locul ispitei, încercării și cunoașterii de sine, dar și spațiul personal în care omul simte propria limită și sărăcie pentru că este lipsit de avantaje, susțineri și siguranțe materiale și înțelege că singurul reazăm rămâne numai însuși Dumnezeu. Însă Ioan nu este numai omul rugăciunii, al relației permanente cu Dumnezeu, ci și un îndrumător spre comuniunea cu Dumnezeu. Evanghelistul Luca, prezentând rugăciunea pe care Iisus îi învață pe ucenici, Tatăl Nostru, notează că cererea este formulată de ucenici cu aceste cuvinte: „Doamne, învață-ne să ne rugăm așa cum și Ioan i-a învățat pe ucenicii săi” ( Luca 11,1).

Sărbătorirea martiriului sfântului Ioan Botezătorul ne amintește și nouă, creștinilor de astăzi, că nu se pot face compromisuri cu iubirea față de Hristos, față de Cuvântul Său, față de Adevărul Său. Adevărul lui Dumnezeu este Adevăr, nu există compromisuri în el. Viața creștină cere, ca să spunem așa, „martiriul” fidelității zilnice față de Evanghelie, adică să avem curajul de a lăsa ca Hristos să crească în noi și Hristos să fie cel care orientează gândirea noastră și faptele noastre. Dar acest lucru poate avea loc în viața noastră numai dacă este reală și puternică comuniunea cu Dumnezeu. Rugăciunea nu este timp pierdut, nu este un furt de spațiu de la activitățile cotidiene, chiar și de la cele administrative, culturale sau sociale, ci este exact contrariul: numai dacă suntem capabili să avem o viață de rugăciune consacrată, constantă, încrezătoare, însuși Dumnezeu ne va da capacitatea și tăria pentru ca să trăim în mod fericit și senin, să depășim dificultățile și să-L mărturisim cu mult curaj. Sfântul Ioan Botezătorul, martirul adevărului și profetul comuniunii cu Dumnezeu, să se roage pentru noi, ca să știm să păstrăm mereu primatul lui Dumnezeu în viața noastră. Toate sunt secundare lui Dumnezeu.

(Citit de 88 ori)