„Hristos în cetate”

By | 18/09/2016

2014_hristos_in_cetate_13„Hristos în cetate”, reprezintă o serie de meditaţii teologic-sociale, privind condiţia omului contemporan. Sub acest generic cuprinzător şi revelator din punct de vedere spiritual, ne propunem organizarea de conferinţe publice cu teme din viaţa de zi cu zi, având ca lectori invitaţi, personalităţi ale vieţii bisericeşti naţionale şi panortodoxe (clerici şi mireni angajaţi în viaţa Bisericii). Aeastă manifestare de suflet, ce se desfășoară pe cuprinsul întregului an calendaristic,  cuprinde un șir bogat de activități programate. 

 Omul este prin natura sa religios, el are numeroase întrebări despre existența sa, caută o lumină pentru a da răspuns la întrebările care se referă la sensul profund al realităţii, răspuns pe care el nu-l poate afla în sine însuşi, în creația materială, în tehnică, în ştiinţa empirică. Omul de ieri și de azi caută în experienţa religioasă căile pentru a depăşi caracterul său limitat, trecător şi pentru a da certitudine căutării sale istorice precare. De altfel, viaţa fără un demers transcendent nu ar avea un sens împlinit şi bucuia de a fi fericit este proiectată în mod spontan spre un cândva, într-un viitor definitiv, care încă trebuie să se împlinească. Omul are sădit în ființa sa o sete de infinit, o nostalgie de veşnicie, o aspirație spre bucurie, o căutare de frumuseţe, un dor de iubire, o nevoie de lumină şi de adevăr, care-l împing spre răsăritul cel de sus.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul manifestărilor:

(Citit de 61 ori)