Starețul Emilianos de la Simonopetra, Sf. Munte Athos

By | 18/09/2016

În cadrul manifestărilor Doxologia s-a desfășurat un eveniment de suflet pentru credincioșii prezenți, conferinţa publică a Părintelui Macarie Simonopetritul, cu titlul „Principii de viață monahală după învățătura Starețului Emilianos”, unul din marii reînnoitori contemporani ai vieții monahale pe Muntele Athos.  Teatrul „Ioan Slavici” (17 octombrie, 2015) s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de sute de credincioşi, veniţi în număr mare, atât din judeţul Arad, cât şi din judeţele limitrofe, pentru o întâlnire de suflet cu un Părinte al bucuriei.

Părintele Macarie a arătat că viziunea Stareţului Emilianos asupra monahismului a fost expresia experienței sale personale, a întâlnirii sale cu Dumnezeu, experienţă îmbogăţită prin studierea intensă a textelor fundamentale ale Tradiției, ale Sfinților Părinți și ale tipicelor mănăstirești. Această viziune este consecința experienței slavei lui Dumnezeu care se descoperă în rugăciunea continuă și în timpul Sfintei Liturghii. Aceste trei puncte sunt axele învățăturii sale. Fiecare mănăstire este o descoperire a tainei Bisericii în deplinătatea sa. Criteriul autenticității frăției monahale este, conform Starețului Emilianos, iubirea frățească, care nu se exprimă prin multe cuvinte, ci prin respectul reciproc și recunoașterea celuilalt în unicitatea și identitatea sa. Comuniunea monahală, ca şi comunitate bisericească, se exprimă în principal prin cugetul său comun, prin scopul său comun și unitatea de gândire. Cultul liturgic este centrul vieţii mănăstirii, care este înainte de toate o „sinaxă liturgică permanentă”.

Stareţul sublinia adesea că slujbele trebuie să determine entuziasmul monahilor. Acestea sunt o descoperire a Împărăţiei lui Dumnezeu şi trebuie să menţină în celebrarea lor caracterul eshatologic al bucuriei şi încântării în faţa Domnului venit în slavă. Acesta este motivul pentru care insista ca la slujbe să cânte corul şi nu psalți izolaţi, monofonic. Criteriul infailibil care îi permite monahului să înțeleagă dacă sporește realmente în Dumnezeu este bucuria, care îi va umple inima, chiar în ciuda dificultăților și a încercărilor. Este o bucurie plină de certitudinea că se află pe calea cea bună deschisă de sfinți, și că în ciuda slăbiciunii sale, este susținut de harul lui Dumnezeu.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul conferinței:

(Citit de 51 ori)