„Hristos – contemporanul nostru”

By | 27/09/2016

c_20160927_3Taina credinței se întărește numai dăruind-o celuilalt. Nu suntem adevărați creștini fără a mărtuisi Cuvântul lui Dumnezeu, suntem autentici în taina lui „Tu”, taina dăruirii și chiar a jertfei pentru aproapele nostru. Din comuniunea și iubirea pe care o avem unii față de alții, ne vor recunoaște ca și ucenici ai lui Hristos (cf. Ioan 13, 15). Creștinul este o persoană cucerită de iubirea lui Hristos și de aceea, mișcat de această iubire („iubirea lui Hristos” – 2 Cor. 5, 14), este deschis în mod profund și concret la iubirea față de aproapele. În esență, totul pornește de la Iubirea răstignită și tinde la această iubire. Întregul ethos creștin își primește sensul său din credința ca „întâlnire” cu iubirea lui Hristos, care oferă un nou orizont și imprimă vieții o direcție decisivă.

Pentru Părintele Vasile Mihoc, Hristos, și astăzi, ne pune întrebarea pe care a adresat-o ucenicilor Săi: „Cine sunt Eu pentru voi?” Apostolul Petru răspunde : „Tu ești Hristos, Fiul  Dumnezeului celui viu” (Mat.16.16). Și toată viața sa a devenit un răspuns concret la această întrebare. Hristos dorește să primească și de la fiecare dintre noi un răspuns ce pornește dintr-o libertate profundă și dintr-o iubire autentică. Dumnezeu nu este o ipoteză îndepărtată cu privire la originea lumii, nu este o inteligență matematică foarte îndepărtată de noi. Dumnezeu se interesează de noi, ne iubește, a intrat personal în realitatea istoriei noastre, S-a revelat pe Sine. Așadar, Dumnezeu este o realitate din viața noastră, este așa de mare încât are chiar timp pentru fiecare dintre noi, se ocupă de noi. Nu avem un Hristos abstract, o ipoteză, ci un Dumnezeu concret, un Dumnezeu care există, care a intrat în istorie și este prezent în istorie. Hristos este contemporanul nostru. Toată iconomia mântuirii ne arată nouă cât de important este omul pentru Dumnezeu și Dumnezeu pentru om. Cu Hristos, chiar și în momente dificile, de criză, nu dispare orizontul speranței: Întruparea ne spune că nu suntem niciodată singuri, Dumnezeu a intrat în umanitatea noastră și ne însoțește.

Părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Sfântul Ierarh Andrei Șaguna din Sibiu, a susținut conferința publică (12.03.2015, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”) cu tema „Hristos-contemporanul nostru”, în prezența a sute de participanți.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul conferinței:

(Citit de 31 ori)