„Doctorul tratează, Dumnezeu vindecă”

By | 28/09/2016

c_20160928_1„Doctorul tratează, Dumnezeu vindecă” a fost tema conferinței filocalice de la Sala „Ferdinand” a Primăriei Aradului, de joi seara, 24 martie 2016. La eveniment a conferențiat profesor universitar doctor Dan Cioată, chirurg cardiovascular la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.  

La acest eveniment  au participat sute de persoane, printre care zeci de medici și cadre medicale arădene, tineri, dar și foști și actuali pacienți ai domnului dr. Dan Cioată. Acesta a subliniat în timpul conferinței că: „ suferința este măsura tuturor lucrurilor…doctorul tratează, Dumnezeu vindecă”. Conferința a fost prilejul, dar și dovada, de a arăta că pacienții nu sunt numai trupuri în suferință, ci și suflete, mai ales suflete ce trebuie liniștite, descifrate și vindecate.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul conferinței:

(Citit de 68 ori)