70 de ani de la sfințirea Catedralei Mitropolitane din Timișoara

By | 05/10/2016

catedrala_tmSimbol al Banatului și al întregii Ortodoxii române, Catedrala Mitropolitană din Timișoara împlinește la 6 octombrie 2016 70 de ani de la slujba de sfințire. În timp ce admirăm magnificul edificiu al Catedralei Mitropolitane, cum am putea să nu ne gândim la toți arhiereii, preoții, diaconii și credincioșii care, fiecare în mod propriu, au contribuit la construirea Bisericii din Banat? Diferitele pietre necesare pentru construcție sunt imaginile „pietrelor vii” care suntem chemați să fim fiecare dintre noi, în virtutea Botezului nostru, „zidite drept casă spirituală” (1 Petru 2,5). Împreună cu voi, ne amintim cu admirație de Patriarhul Nicodim Munteanu, care în fruntea unui mare sobor de ierarhi și preoți a sfințit această Catedrală, dar și de prezența Regelui Mihai al României la actul de târnosire, el fiind şi unul dintre ctitorii acestei biserici.

Pentru a construi această Catedrală, lucrările de transport, de sculptură și de zidărie au fost făcute după obiceiurile noastre, cele ale românilor; o muncă a tuturor în favoarea comunității, o muncă anonimă, fără panouri publicitare și fără aplauze. Să dea Dumnezeu ca și noi, ca pietrele acestei catedrale, să ne punem pe umeri necesitățile altora, ajutând la edificarea sau restaurarea vieții atâtor frați care nu au tărie pentru a o construi sau au văzut-o prăbușindu-se. Această casă de rugăciune, ca și marile altare ale țării, au fost edificate grație generozității însemnate a atâtor oameni. Se înalță ca semn elocvent al imensului efort de construcție și ctitorie al românilor. Este și un memorial pentru noi toți al faptului că, în dificultăți istorice, Dumnezeul nostru lucrează încontinuu, făcând toate lucrurile noi. Prin prezența, mărinimia și dragostea lor au dat mărturie despre frumusețea și despre adevărul Evangheliei. Au făcut prezentă Biserica drept izvor de speranță, de vindecare, de milostivire. Multele istorii de bunătate și de jertfă personală evidențiate în devenirea istorică a acestei Catedrale trebuie să fie amintite și transmise generațiilor viitoare. Ce frumos este să ne rugăm toți în această Catedrală! Cum să nu visăm o Biserică ce reflectă și repetă armonia glasurilor și a cântului în viața zilnică? Și facem asta și în această Catedrală, pentru că fiecare Catedrală este semn al Bisericii și al fiecăruia dintre noi. Și dacă privim acest edificiu, fără îndoială că nu i-a dezamăgit pe români, pentru că Dumnezeu nu dezamăgește niciodată și pentru aceasta Îl lăudăm cu recunoștință. Sunetul clopotelor unei Catedralei precede și însoțește în multe prilejuri rugăciunea noastră liturgică: înnoiți de Dumnezeu de fiecare dată când ne rugăm, trainici ca o clopotniță, bucuroși de a predica minunățiile lui Dumnezeu, să împărtășim Slava și să-l lăsăm pe Domnul să facă prin viața noastră virtuoasă, mari lucruri în România.

Biserica ne amintește că, asemenea acestui altar, și noi am fost consacrați, am fost puși „deoparte” pentru slujirea lui Dumnezeu și zidirea împărăției Sale. Histos ne invită să vedem, cu ochii credinței, lucrarea inefabilă a harului Său în jurul nostru, chiar și în acele momente întunecate în care toate eforturile noastre par a fi zadarnice. Fie ca acest altar să fie o inspirație constantă pentru noi cei de astăzi.  Să credem în lumină, ca noi înșine să devenim altare vii, unde iubirea jertfitoare a lui Hristos se face prezentă ca inspirație și izvor de hrană spirituală pentru toți cei pe care îi întâlnim.

(Citit de 46 ori)