Dialog cu Maica Magdalena despre Căminul familial

By | 09/10/2016

c_20161009_3Cuvioasa Maică Magdalena, ucenica  Părintelui Sofronie Sakharov, crede că educaţia se face în primul rând de către părinţi. „Familia este biserica cea mică.” Aceasta este o frumoasă expresie a Sf. Ioan Gură de Aur. Sf. Ioan a scris despre ora mesei şi lene la copii, despre cheltuielile exagerate de la nunţi şi multe altele. El le spunea părinţilor să-şi pregătească copiii pentru a trăi în lume, iar nu pentru viața de mănăstire, deoarece chemarea monahală, aşa cum Domnul Însuşi a zis, nu este pentru toată lumea, iar viaţa monahală nu poate da roade dacă este impusă cu de-a sila. Harul poate trăi în căminul familial. Dacă modul de viață al civilizației noastre nu este unul creștin, Biserica ne învaţă să schimbăm societatea în care trăim într-una creştină. Dacă lumea nu va mai putea produce sfinţi, Dumnezeu îi va pune capăt. Sfinţii au nevoie de familii în care să se nască. Aceştia nu sunt ultimele redute care stau în picioare într-un asediu lipsit de speranţă, ci adevăratele motoare ale societăţii. Noi credem în Dumnezeu întrupat, Care a fost alăptat, Căruia Maica Preacurată I-a spălat scutecele, Care a flămânzit şi a obosit, Care a răbdat ispite şi încercări încheiate cu o moarte cumplită şi nedreaptă,·Care a propovăduit într-o cetate cosmopolită în care doar o mică parte dintre locuitori abia dacă au întrezărit o licărire din ceea ce se întâmpla cu adevărat. Dacă facem parte dintr-o familie, membrii ei sunt primul aproape pe care trebuie să-l iubim. Iubirea creştină înseamnă părtășie a vieții şi unitate a ființei în toate împrejurările, iar faţă de copii acest lucru înseamnă o iubire care nu aşteaptă nimic în schimb.

Rugăciunea este oxigenul sufletului, aerul condiţionat al căminului creştin. Creşterea copiilor într-o atmosferă de rugăciune face ca legătura cu Dumnezeu să fie firească. Cuplurile trebuie uneori să se roage împreună, iar alteori separat. Ar trebui să existe şi rugăciune pentru şi lângă un sugar, rugăciune făcută cu pruncii şi cu copiii mai mari, iar ziua ar trebui să înceapă şi să se încheie cu rugăciunea. Timpul de rugăciune în familie ar trebui să fie rânduit cu înţelepciune şi părerea mea este că o perioadă de rugăciune mai scurtă este mai puţin periculoasă decât o perioadă prea lungă. Oricare ar fi cantitatea, dacă rugăciunea este resimțită ca pe o datorie de care trebuie să ne achităm înainte de a putea începe distracția, aceasta va fi părăsită atunci când copiii vor merge la facultate. Însă dacă ei s-au obişnuit cu rugăciunea ca fiind parte integrantă a programului lor zilnic, ei înțeleg să persiste în rugăciune indiferent de starea de spirit în care se află atunci când încep să se roage. Avem nevoie să sporim nu orele de rugăciune pentru copii, ci putinţa ca ei să crească în iubire spre comuniunea cu Dumnezeu. Trebuie să ne rânduim ziua astfel încât să nu ne facem rugăciunea sub presiunea grabei, chiar dacă îi dedicăm puțin timp.

Viaţa creştină se deprinde în chip firesc într-un cămin în care o persoană este iubită așa cum este, fie că este sau nu inteligentă, bună, evlavioasă, ordonată, fie că-i place sau nu mâncarea nesănătoasă. Dacă toată lumea în familie este tratată cu respect, membrii ei își vor face loc unul altuia în mod firesc: vor ierta, vor ajuta, vor colabora, vor împărţi, vor asculta cu răbdare, vor face sacrificii şi vor da dovadă de virtuţi care nu se învaţă în pustie, ci în viața de obște. Părinţii pe toate trebuie să le facă din dragoste, fie că este vorba de gătit, de curăţenie, de citirea poveştilor sau de mustrare… Ei îşi pot păstra autoritatea prin corectitudine şi consecvenţă. Trebuie să asculte şi să nu riposteze întotdeauna; ei pot spune pur şi simplu: „Înţeleg de ce te simţi aşa.” Părinţii trebuie să fie mijlocitori între copil şi Dumnezeu, mai degrabă decât să se gândească la Dumnezeu ca la un mijlocitor care-l va convinge pe copil să urmeze planurile părinţilor.

În viaţa ortodoxă Dumnezeu Își face simțită prezența şi de aceea noi ortodocșii suntem mai puţin dependenţi de cuvinte decât protestanţii. Însă toate cuvintele noastre contează, nu numai cele despre Dumnezeu. Le spunem copiilor istorioare din Biblie şi vieţi de sfinţi, dar şi alte povești, deoarece pentru noi este ceva la fel de firesc să vorbim despre Dumnezeu şi sfinţii Săi, precum cum este să vorbim despre hăinuțele păpuşilor copiilor. „Propovăduiţi Evanghelia în toată vremea; iar uneori şi prin cuvânt.”

Iată mai jos câteva imagini din cadrul conferinței:

(Citit de 116 ori)