Universitas

By | 12/10/2016

imagine_143Viața universitară este animată de entuziasmul unei activități pasionante, de contactul cu colegii universitari și de dorința de a da răspuns întrebărilor ultime și fundamentale ale studenților. Universitas este o reunire de profesori și studenți cu voință și obiectiv de a studia științele. Se pune întrebarea : unde vor găsi tinerii puncte de referință într-o societate fărâmițată și instabilă? Uneori se consideră că misiunea unui profesor universitar este în mod exclusiv aceea de a forma profesioniști competenți și eficienți, care să poată onora cererea pieței în orice moment solicitat. Se afirmă și că singurul lucru care trebuie privilegiat în conjunctura prezentă este pura capacitate tehnică.

Desigur, astăzi se extinde această viziune utilitaristă asupra educației, chiar și a celei universitare, răspândită în special de și prin domenii extrauniversitare. Totuși, unii simțim nevoia de ceva mai „mult” în universitate, care să corespundă tuturor dimensiunilor constitutive ale omului. Știm că atunci când utilitatea singură și pragmatismul imediat se erijează drept criteriu principal, pierderile pot fi dramatice: de la abuzurile unei științe fără limite, cu mult dincolo de ea însăși, până la „rigiditatea” politică care se reînsuflețește cu ușurință atunci când nu există altă referință superioară decât doar simplul calcul de putere.

Dimpotrivă, ideea genuină de universitate este tocmai ceea ce ferește de această viziune reductivă și deformată a umanului. În realitate, universitatea a fost și încă este chemată să fie mereu casa în care se caută adevărul propriu al persoanei umane. Pentru acest motiv, nu întâmplător, Biserica a fost cea care a promovat instituția universitară, tocmai pentru că credința creștină ne vorbește despre Hristos ca despre Logos-ul prin care toate au fost create (cf. Ioan 1,3), și despre ființa umană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Această veste bună descoperă o raționalitate existențială și privește la om ca la un „logos în miniatură”, care participă și poate să ajungă să recunoască această raționalitate. Astfel, universitatea întrupează un ideal care nu trebuie să se denatureze, nici din cauza ideologiilor închise la dialogul rațional, nici prin servilisme față de o logică utilitaristă de simplă piață, care vede pe om ca simplu consumator. Un intelectual bun are o gândire deschisă, mereu în acumulare, dezvoltare și creație, conform acelei legi pe care Vincențiu de Lerin o descrie astfel: „annis consolidetur, dilatetur tempore, sublimetur aetate” (Commonitorium primum, 23: PL 50, 668): „se consolidează cu anii, se dilată cu timpul, se aprofundează cu vârsta”.

Iată misiunea noastră importantă și vitală. Noi suntem cei care avem cinstea și responsabilitatea de a transmite acest ideal universitar: un ideal pe care l-am primit de la predecesorii noștri, dintre care mulți au fost urmași ai Evangheliei și care, ca atare, s-au transformat în personalități ale ethosului. Trebuie să ne simțim continuatorii lor într-o istorie cu mult distinctă de a lor, dar în care problemele esențiale ale ființei umane continuă să solicite atenția noastră și ne stimulează să pășim înainte cu speranță. Cu ei ne simțim uniți la acel lanț de persoane care s-au angajat să propună și să facă stimată credința în fața înțelepciunii oamenilor. Și modul de a face asta nu constă numai în a preda, ci și mai mult încă în a trăi, a întrupa un ethos, așa cum și însuși Logosul s-a întrupat pentru a-și stabili locuința printre noi.

(Citit de 33 ori)