Rolul Bisericii în educație – dialog cu Maica Magdalena de la Essex

By | 16/10/2016

c_20161016_1Copiii câştigă din vizitarea mănăstirilor și devin familiari cu monahii și monahiile. Dar locul unde se săvârşeşte cea mai mare parte a educației lor este parohia. Copiii trebuie să fie luaţi în serios ca mădulare ale Trupului lui Hristos, iar nu ca „viitor al Bisericii”. (Luca 18:16. „Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia”). Copiii nu trebuie să fie doar îngăduiţi într-o adunare „pentru adulți”; ei au dreptul să participe. Cea mai mare parte a educației se face prin prezenţa lor acolo: ei văd, aud, gustă, ating, miros, și, în funcție de capacitatea lor intelectuală, învață prin cea mai bună formă de teologie: rugăciuni și cântări.

Comportamentul nostru față de copiii parohiei și propria noastră „stare de copii” sunt reperele calităţii vieții noastre de creștini. „Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării.” (Mat. 18:5-6).

„Viața parohială” nu înseamnă pur și simplu organizarea anumitor activități. O parohie este un trup, un organism al vieții divine și umane. În fiecare parohie Biserica este pe deplin prezentă, astfel încât sunt asigurate condițiile pentru cea mai mare uniune posibilă între fiecare persoană și Dumnezeu. Liturghia este activitatea în jurul căreia sunt rânduite toate celelalte, inclusiv toate celelalte aspecte ale vieții noastre de acasă, de la școală sau de la muncă, în societate. Împărtășirea din Sfântul Potir ne face împreună-mădulare ale Trupului lui Hristos. Astfel ajungem să extindem Liturghia la fiecare aspect al vieții noastre. „Mulţi au spus multe despre dragoste. Dar numai căutând-o între ucenicii lui Hristos o veţi afla. Căci numai ei au avut Dragostea adevărată ca învăţători al dragostei” (St. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, 4:100.). Fie ca acest lucru să ajungă a fi trăit în comunitățile noastre. Apoi vom atrage copii și tineri. Toți „învăţătorii” au nevoie să exerseze o colaborare smerită și să arate unitate și dragoste. Duminica Iertării este un moment extrem de important în viața parohială.

Trebuie să le dăm copiilor libertatea să intre în legătură cu părintele lor duhovnicesc, cu cei care ţin cateheze, cu alte persoane din biserică. Nimeni să nu încalce confidențialitatea tainei spovedaniei. Părinții să nu facă presiuni asupra preotului ca să dea copiilor lor sfaturile pe care şi le doresc. Îmi amintesc că eram în vizită la o familie în care rânduiala era ca, dacă se împărtăşeau, să nu mănânce carne sâmbăta. Băiatul în vârstă de 6 ani a fost invitat să bea un ceai la casa prietenului său și a întrebat-o pe mama sa ce să facă. Ea a răspuns cu înțelepciune: „Știi că, dacă mănânci carne, nu o să te poţi împărtăşi. Aceasta este o problemă între tine, Dumnezeu și părintele tău duhovnic; nu eu pot să decid”. Un astfel de băiat îşi va da curând seama că, deși el a moștenit credința, aceasta i s-a făcut a sa. Părinţii trebuie să-l sprijine pe duhovnicul copiilor lor, chiar dacă acesta este mai permisiv sau mai strict decât ar dori ei. Adulții ar trebui să permită ca vocația copilului să se dezvolte (Cum se face că părinții creștini reacționează negativ la chemarea monahală a propriului lor copil? Sau dimpotrivă, câți fii de preoți sunt luaţi în râs când spun că vor să fie astronauţi: „Nu, li se răspunde, vei fi preot ca și tatăl tău”).

Nu doar dascălii de religie trebuie să predea într-o parohie. Enoriaşii care poate nu reuşesc să dea două exemple de explicații teologice pot contribui la fel de mult la catehizare. O mamă a spus odată copiilor ei când a fost întrebată cum i-a crescut în evlavie: „Nu am explicat mult, dar genunchii mei sunt plini de răni”. La Liturghia Sf. Vasile noi toți ne rugăm ca Dumnezeu „Să-i hrănescă pe prunci şi să-i înveţe pe cei tineri”.

Aspectul social al vieții parohiale este fundamental. Acesta permite ca iubirea pe care o gustăm la Liturghie să fie trăită și practicată prin intermediul altor persoane. Practicile comune, cum ar fi postul, pot fi trăite ca terapii, mai degrabă decât ca reguli. Copiii se pot juca împreună, pot da ajutor, pot învăţa să aibă încredere în alţi copii ortodocși … Ei pot avea prieteni care să contrabalanseze presiunea grupurilor lumeşti. În pridvorul bisericii poate să existe şi bună dispoziţie, conversații neoficiale cu preotul, șansa de a vedea cupluri căsătorite fericite și alte modele. Astfel, cele mai bune experiențe vor fi legate de credință.

(Citit de 52 ori)