Psihologie și Psihoterapie în context educațional

By | 17/10/2016

c_20161017_3Conferința interdisciplinară „Psihologie și Psihoterapie în context educațional”, a Părintelui și psihoterapeutului Meletie Charalambos de la Atena, a fost o adevărată experiență de „universitas”: adică experiența faptului că noi, în pofida multor specializări, formăm un tot și lucrăm în totalitatea unicei rațiuni cu feluritele sale dimensiuni, fiind astfel împreună și în responsabilitatea comună pentru binele societății. Teologia, Psihologia și Psihoterapia desfășoară o activitate care în mod necesar face parte din „întregul” realității „universitas scientiarum” (universitatea științelor), care  în ansamblul universității și în contextul tradiției credinței creștine este o convingere evidentă. Manifestarea interdisciplinară (în Aula Magna a Facultății de Științe Socio-Umane a Universității de Vest „Vasile Goldiș”) a fost o  întâlnire dintre credință și rațiune, dintre iluminismul autentic și teologie. Plecând cu adevărat de la natura intimă a credinței creștine și, în același timp, de la natura gândirii eleniste contopite de acum cu credința, Manuel al II-lea a putut să spună: A nu acționa cu ‘logos-ul’ este contrar naturii lui Dumnezeu. Dumnezeu care s-a arătat ca Logos și ca Logos a lucrat și lucrează plin de iubire în favoarea noastră. Desigur, iubirea „transcende” cunoașterea și este de aceea capabilă să perceapă mai mult decât simpla gândire (cf. Efeseni 3,19),  rămânând iubirea Dumnezeului-Logos. Chiar cultul creștin este, așa cum spune sfântul apostol Pavel, logiké latreia – un cult care este în armonie cu Cuvântul veșnic și cu rațiunea noastră (cf. Romani 12,1).

Iată mai jos câteva imagini din cadrul conferinței:

(Citit de 57 ori)