Eveniment educativ la Centrul de Primire Minori

By | 18/10/2016

c_20161018_4Întâlnirea a arătat faptul că educația nu este doar cuvânt sau sfat, ci exemplu, climat de afecțiune, precum și dezvoltarea raporturilor simple, imediate și iubitoare cu cei ce trăiesc chiar într-un spațiu rezidențial de tip familial. Centrului de Primire Minori Arad i-au fost dăruite zeci de exemplare din Cartea de colorat „Săptămâna Patimilor”, pentru uzul copiilor rezidențiali.

Centrul promovează dreptul la protecţie a minorului împotriva oricărei forme de violenţă fizică, emoţională sau sexuală, neglijare sau exploatare la care poate fi supus acesta, susținând dreptul minorului aflat în situaţie de criză de a beneficia de asistenţă de specialitate, respectiv medicală, psihologică, socială şi juridică.

Iată mai jos câteva imagini din cadrul acțiunii:

(Citit de 72 ori)