Arta picturii cu lumină – De la Dionisie la Yuri Holdin

By | 05/11/2016

c_20161105_3Pentru cei mai mulți, fotografia ține de tehnică. Cei care o tratează ca artă, urmăresc aspectul artistic în modul de surprindere și încadrare a realității înconjurătoare, dar își pun prea rar întrebarea despre cum ea, realitatea înconjurătoare, este modificată sau pusă în valoare de actul fotografic. La fel de puțini se întreabă asupra felului cum tehnica de surprindere peliculă a realității, oricît s-ar dori de fidelă, influențează modul în care această realitate este reprezentată, nu doar sub raport formal, ci sub acela spiritual.           

Căci tehnica (inclusiv cea fotografică) nu e un simplu arsenal de manevre și operații exclusiv pragmatice. Aceste manevre se nasc într-un context istoric care are o dimensiune spirituală, apariția lor la un moment istoric dat este determinată de motivații – mai mult sau mai puțin conștiente – de natură sociologică, psihologică – în definitiv, spirituală.

A fotografia o icoană nu este un simplu act de suprindere a realității; mai ales cînd este vorba de o frescă medievală, mai mult sau mai puțin deteriorată, construită după legități artistice și teologice mai mult sau mai puțin cunoscute astăzi și realizată în condiții mult diferite de cele de azi.

Ce înseamnă a fotografia o icoană medievală? Dacă pentru a traduce o operă literară, în special una lirică, traducătorul trebuie să se apropie de ea, până la contopirea cu starea poetică a autorului, pentru a transpune această stare în altă limbă, similar este și în cazul fotografierii artefactului sacru.

Fotograful trebuie, în primul rând, să înțeleagă obiectul supus fotografierii, să-i cunoască legitățile și istoria, pentru a se putea apropia de acesta nu doar în mod emoțional, ci și în modul obiectiv, reclamat de tehnica aflată la baza meșteșugului său. Fotograful trebuie să știe să „vadă” obiectul fotografiat, la fel cum pictorul „vede” într-un anume fel ulcica cu flori, și tocmai această viziune îl distinge de alți pictori și îi definește valoarea și profunzimea. Iar dacă pictorul trebuie să se lase luminat de o simplă ulcică cu garoafe, pentru a le surprinde lumina, cu atât mai mult fotograful care imortalizează icoane trebuie să știe a se lăsa mai întâi el însuși străbătut de lumina lor, pentru ca această lumină să o captureze apoi în obiectivul camerei sale.

Astfel vedea actul fotografierii, pe care îl numea „scriere cu lumină” (photo-graphia), artistul fotograf Yuri Holdin. Un act deopotrivă artistic și tehnic esențialmente spiritual, a cărui spiritualitate se revendică din cea a iconografiei nord-răsăritene medievale. A cărui spiritualitate a fost formată, educată și inspirată de frescele unei mănăstiri uitate din nordul Rusiei: Ferapont, unei mănăstiri pictate de un iconar, și el, aproape uitat: Dionisie.

Astfel, între maestrul medieval al icoanei, Dionisie, și artistul fotograf contemporan Yuri Holdin, s-a creat o legătură specială, dătătoare de viață, o legătură capabilă a da puteri germinative prezentului – vieții duhovnicești a Rusiei de azi, dar și trecutului, mai precis viziunii noastre (inclusiv a specialiștilor) asupra iconografiei medievale răsăritene. Și toate aceste corespondențe neașteptate au fost puse în evidență în ultimii câțiva ani de o serie de expoziții itinerante de fotografii ale frescelor lui Dionisie, semnate de Yuri Holdin, realizate de de Fundaţia “Frescele Rusiei” în cadrul programului multianual de recuperare cultural-religioasă “Frescele lui Dionisie – lumii”.

Iată mai jos câteva imagini de la conferința suținută de Dr. Elena Dulgheru:

(Citit de 69 ori)