Icoanele Maicii Domnului din Muntele Athos

By | 05/11/2016

c_20161105_1Manifestările  Filocalia a acordat atenție și minunilor icoanelor Maicii Domnului din Muntele Athos, având ca invitat pe călugărul Alexandru Mihail Niţă. Sfântul Munte Athos este un spatiu al sfinţeniei şi istoriei iubirii lui Dumnezeu cu oamenii. Athosul reînnoit prin prezenţa figurilor sfinte, de o mie de ani, păstrează vie nu numai Tradiţia ascetică care izvorăşte din Evanghelie, ci şi ipostaza sa istorică, culturală şi juridică. Athosul se transformă în Sfântul Munte prin taina schimbării la faţă a omului. Peninsula aghioritică, ce formează particularitatea distinctă a Macedoniei şi caracterul aparte al spiritualităţii ortodoxe, se numeşte şi „Grădina Preasfântei Fecioare Maria”, unde se venerează în mod distinct Născătoarea de Dumnezeu.

Principalele icoane făcătoare de minui ale Sfântului Munte sunt următoarele: Icoanele Maicii Domnului de la Mănăstirile Marea Lavră, de la Vatoped, de la Iviron, de la Biserica Protaton, Kareias, de la Hilandar, de la Dionisiu, de la Kutlumus, de la Pantocrator, de la Zografu, de la Dochiariu, de la Filoteu, de la Sântul Pavel, de la Xenofont, de la Grigoriu, de la Costamonitu, de la Schitul român Sfântul Ioan Botezătorul etc. Prezentarea va fi mai deosebită, întrucât călugărul Alexandru (muzician şi scriitor) a trăit mulţi ani în Athos, fiind martor la numeroase minuni ale icoanelor athonite. Prezentarea şi conferinţa despre icoanele făcătoare de minuni ale Sfântului Munte Athos a avut loc duminică, 19 mai 2013, la Filarmonica de Stat, Arad.

Iata mai jos câteva imagini din timpul manifestării:

(Citit de 72 ori)