Artă și Educație

By | 06/11/2016

c_20161106_1Proiectul Artă și Educație promovează valențele spiritual-educative ale artei creștine în viața tinerilor, prin evidențierea relației dintre cult și cultură, dintre artă și ethos, dintre istorie și spiritualitate, pentru a conjuga cateheza, arta și cultura în lucrarea credinței și cunoștința propriei noastre deveniri istorice, spirituale. Folosind relația dintre artă și educație, proiectul pastoral-misionar Artă și Educație se dorește a fi o accedere la memoria noastră ortodoxă, fapt cu atât mai important cu cât vedem că apare din partea părinților, a educatorilor și chiar din partea societății o cerere de cultură religioasă. Trebuie onorată ceastă cerere, se spune, pentru că nevoia este evidentă. A comunica o memorie creștină nu înseamnă a inocula niște cunoștințe, ci a exprima un discernământ evanghelic asupra societății umane și a timpurilor prezente în care se discerne lucrarea Duhului lui Iisus Hristos. Este abilitatea de a arăta pertinența și reîntoarcerea de-a lungul istoriei a întrebării despre Dumnezeu, așa cum îi animă ea pe creștini încă din primele zori ale creștinismului.

Invitatul special al acestor manifestări a fost artistul arădean Alin Pater (a obținut premiul III la categoria pictură pe lemn și pe sticlă la Concursul Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” ediția a III-a, 2014, manifestare organizată sub înaltul patronaj al Patriarhiei Ortodoxe Române), care a vorbit copiilor despre limbajul artei naive, artă vie, în care nu există convenții asupra detaliilor.  Pentru artistul arădean, care își propune prin creația sa o interpretare a școlii de la Nicula, „lumea icoanei pe sticlă este pură, arhetipală și frustră, promovând o frumusețe primordială. Arta naivă este terapeutică. O educație fară o educație estetică este incompletă, astfel încât pentru copii este important să-și cultive din primii ani de școală sentimentul pozitiv și de deschidere față de artele plastice, muzică și literatură”. La evenimente au participat Parohia Șega I din Arad (prin implicarea Preotului Paroh Aurel Bonchiș), Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad (prin colaborarea doamnei profesor Knapaek Corina, director general al Colegiului, și prin implicarea profesorului de religie Mircea Marti), Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (prin implicarea domnului Sorin Roșca, Inspector la DGASPC și a domnului  Raul Zomonicer,  Șef centru la DGASPC).

Iată mai jos câteva imagini din timpul manifestării:

(Citit de 36 ori)