Botezul Domnului

By | 04/01/2017

imagine_172Sfântul Evanghelist Luca îl prezintă pe Iisus în mijlocul mulţimii, în timp ce se duce la Ioan Botezătorul pentru a fi botezat. După ce a primit şi El botezul, Sfântul Luca ne spune că „se ruga” (Luc. 3,21). Iisus vorbeşte cu Tatăl Său. Şi suntem convinși că Iisus a vorbit nu doar pentru Sine, ci şi despre noi şi pentru noi. Iisus a vorbit şi despre mine, despre fiecare dintre noi şi pentru fiecare dintre noi. Şi apoi Evanghelistul ne spune că deasupra Domnului în rugăciune s-a deschis cerul. Iisus intră în comuniune cu Tatăl, cerul se deschide deasupra Lui. Ne putem gândi că cerul este deschis şi în fiecare taină a Sfântului Botez, deasupra copiilor și adulților care, prin Taina Botezului, intră în comuniune de viață cu Iisus Hristos. Cerul se deschide deasupra noastră în Taina Botezului. Cu cât trăim mai mult comuniunea cu Iisus Hristos în realitatea Botezului nostru, cu atât mai mult se deschide cerul deasupra noastră.

imagine_173În ziua Epifaniei Domnului s-a auzit o voce care i-a spus lui Iisus: „Tu eşti Fiul Meu cel iubit” (Luc. 3,22). În Botez, Tatăl ceresc repetă aceste cuvinte şi pentru fiecare dintre cei care se botează. El spune: „Tu eşti Fiul Meu”. Botezul este înfiere şi ridicare în familia lui Dumnezeu, în comuniunea cu Preasfânta Treime, în comuniunea cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Tocmai de aceea Botezul este realizat în numele Preasfintei Treimi. Aceste cuvinte nu sunt doar o formulă, ci ele sunt realitate. Marchează momentul în care copiii renasc ca fii ai lui Dumnezeu. Din fii ai părinţilor umani, devin şi fii ai lui Dumnezeu prin și în Fiul lui Dumnezeu cel viu.

Sfântul Apostol Pavel ne spune că noi am fost mântuiţi în dar prin „baia renaşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit. 3,5). Botezul este o baie a renaşterii. Botezul nu înseamnă doar fraze, cuvinte sau formule liturgice, nu este doar ceva spiritual, ci implică şi materia. Este implicată întreaga realitate a vieții și a lumii. Botezul nu priveşte doar sufletul. Spiritualitatea omului angajează omul în totalitatea sa, trup şi suflet. Lucrarea teandrică a lui Dumnezeu în Iisus Hristos este o lucrare cu implicare și eficacitate universală. Hristos îşi asumă un trup şi această lucrare continuă în Tainele în care materia este asumată şi intră să facă parte din lucrarea divină.

imagine_174Ne putem întreba acum de ce tocmai apa este semnul acestei plenitudini. Apa este elementul dătător de viață. Fără apă nu există viaţă. Pentru Părinţii Bisericii, apa devine simbolul germinator de viață al Bisericii. În lucrările unui apologet din antichitatea creștină, Tertulian, găsim o expresie surprinzătoare. El spune că „Hristos nu este niciodată fără apă”. Cu aceste cuvinte Tertulian dorea să spună că Hristos nu este niciodată fără Biserică. Prin Botez suntem înfiaţi de către Tatăl ceresc, dar în această familie pe care El o constituie există şi o mamă, mama Biserică. Omul nu îl poate avea pe Dumnezeu ca Tată, spunea Sf. Ciprian al Cartaginei în secolul al III-lea, dacă nu o are pe Biserică ca și mamă. Vedem astfel din nou cum creştinismul nu este o realitate doar spirituală, individuală, o simplă decizie subiectivă pe care o iau eu însumi, ci este ceva real, concret, un fapt eclezial esențialmente. Nimeni nu se mântuiește singur. Familia lui Dumnezeu se construieşte în realitatea concretă a Bisericii. Înfierea ca fii ai lui Dumnezeu, ai Dumnezeului treimic, este în acelaşi timp ridicare în familia Bisericii, introducere ca fraţi şi surori în marea sinaxă a familei creştinilor. Prin Botez devenim membri ai unui popor care merge, un popor pelerin în istorie, un popor al lui Dumnezeu (laos tou Theou) care merge, vestește și transmite credința. Şi doar dacă, fiind fii ai lui Dumnezeu, ne includem ca fraţi şi surori în realitatea Bisericii, îi putem spune „Tatăl nostru” Tatălui nostru ceresc. Această rugăciune presupune întotdeauna acel „noi” al familiei lui Dumnezeu. Credința creștină se naște și trăiește în Biserică, iar în Botez familiile și parohiile celebrează încorporarea unui nou mădular în Hristos și în Trupul Său care este Biserica.

În cadrul evenimentului teofanic de pe malurile Iordanului, Sf. Ioan Botezătorul mărturisește: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine… El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luc. 3,16). Se impune întrebarea: ce anume înseamnă focul la care face referire Sf. Ioan Botezătorul? Pentru a analiza această realitate a focului trebuie să observăm că Botezul lui Ioan era un gest uman, un act de pocăinţă, o prosternare a omului în faţa lui Dumnezeu pentru a cere iertarea păcatelor şi posibilitatea de a începe o nouă existenţă. Era doar o dorinţă umană, o îndreptare către Dumnezeu prin forţele proprii. Acum, acest fapt nu este suficient. Distanţa ar fi prea mare. În Iisus Hristos vedem că Dumnezeu ne vine în întâmpinare. În Botezul creştin, instituit de Hristos, nu acţionăm doar noi cu dorinţa de a fi curăţiţi, cu rugăciunea pentru a obţine iertarea. În Botez lucrează Dumnezeu însuşi, lucrează Iisus prin Duhul Sfânt. În Botezul creştin este prezent focul Duhului Sfânt. Dumnezeu lucrează, nu doar noi. Dumnezeu este prezent în orice act liturgic. Vorbim de o prezență în acel mereu astăzi. El îi primeşte şi îi face fii ai Săi pe copii sau adulți în Taina Botezului .

imagine_175Însă, evident, Dumnezeu nu lucrează în mod magic. Acţionează doar cu libertatea noastră. Nu putem renunţa la libertatea noastră. Dumnezeu interpelează libertatea noastră, ne invită să fim sinergici cu focul Duhului Sfânt. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. Botezul va rămâne pentru toată viaţa darul lui Dumnezeu, care a pus pecetea Sa în sufletele noastre. Dar va fi apoi conlucrarea noastră, disponibilitatea libertăţii noastre de a spune continuu acel „da” care face eficace lucrarea, harul și iubirea divină. Poporul lui Dumnezeu în Biserică este un popor ucenic, pentru că primește credința, dar și unul misionar, pentru că transmite credința pe mai de parte. Și acest lucru îl face Botezul în noi. Ne dăruiește harul și ne transmite credința lucrătoare și sfințitoare. Cu toții în Biserică suntem ucenici și suntem mereu ucenici, toată viața. Iar cu toții suntem și misionari, fiecare în locul pe care Domnul ni l-a rânduit în viață. Chiar cu toții, pentru că cel mai mic este și misionar, iar și cel care pare a fi mai mare este totuși ucenic al Domnului.

Desigur, copii botezați sunt încă incapabili să colaboreze, să îşi manifeste credinţa. Pentru aceasta primeşte o valoare şi o semnificaţie particulară prezenţa celor mari, a taţilor şi a mamelor, a naşilor şi a naşelor. Ei veghează mereu asupra celor micuţi ai lor, pentru ca crescând să înveţe să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L iubească cu toate puterile şi să-L slujească cu devotament și fidelitate. Ei sunt pentru copii primii educatori în credinţă, oferindu-le împreună cu învăţătura şi exemplele unei vieţi creştine coerente, îndrumându-i să se roage şi să se simtă membri activi ai familiei concrete a lui Dumnezeu, ai comunităţii ecleziale. Toți cei botezați suntem chemați să trăim și să transmitem comuniunea cu Preasfânta Treime, pentru că a fi creștin, după Vasile cel Mare, înseamnă participare reală la comuniunea treimică.

Un ajutor important le poate oferi celor adulți studiul atent al unor lucrări catehetice și de învățătură ortodoxă. Aceste lucrări conţin elementele esenţiale ale credinţei noastre şi va putea fi un instrument cât se poate de util şi nemijlocit pentru a creşte ei înşiși în cunoaşterea credinţei ortodoxe şi pentru a o putea transmite în întregime şi cu autenticitate copiilor lor. Un lucru este cu adevărat de admirat în istorie: poporul lui Dumnezeu transmite credința, botează copiii săi și merge înainte. Și am văzut acest fapt în perioada comunistă. Putem să învățăm mult din această istorie! Mai presus de toate, să nu uităm că mărturia noastră, exemplul nostru se imprimă în cea mai mare măsură asupra maturizării umane şi spirituale a libertăţii copiilor noştri. Chiar prinşi în activităţile cotidiene adesea frenetice, să nu neglijăm să cultivăm, personal şi în familie, rugăciunea care constituie cheia perseverenţei creştine. Să-i învățațăm pe copii că nu putem fi creștini în afara Bisericii, nu putem să-L urmăm pe Iisus Hristos fără Biserică, pentru că Biserica este mamă și ne face să creștem în iubirea față de Iisus Hristos.

(Citit de 143 ori)