Sfântul Atanasie cel Mare

By | 17/01/2017

imagine_188Sf. Atanasie a fost un autentic protagonist al tradiţiei creştine, deja la puţin timp după moartea sa, era sărbătorit ca şi „stâlp al Bisericii” de către marele teolog şi Patriarh de Constantinopol Grigorie de Nazianz, şi a fost considerat mereu un model al dreptei învăţături, atât în Orient cât şi în Occident.

Sf. Atanasie a fost fără îndoială unul dintre Părinţii Bisericii antice cei mai importanţi şi veneraţi. Dar mai presus de toate acest mare sfânt este teologul plin de râvnă al întrupării Logos-ului, Cuvântul lui Dumnezeu, care – după cum relatează prologul celei de-a patra Evanghelii – „S-a făcut trup şi a locuit între noi” (Ioan 1,14). Tocmai din acest motiv Sf. Atanasie a fost şi cel mai important şi tenace adversar al ereziei ariane, care atunci ameninţa credinţa în Hristos, redus la o creatură „intermediară” între Dumnezeu şi om, conform unei tendinţe ce se repetă de-a lungul istoriei şi pe care o vedem prezentă în diferite chipuri şi astăzi.

imagine_189Născut probabil la Alexandria, în Egipt, în jurul anului 300, Atanasie a primit o bună educaţie înainte de a deveni diacon şi secretar al Patriarhului metropolei egiptene, Alexandru. Colaborator apropiat al Episcopului său, tânărul cleric a luat parte alături de el la Sinodul din Niceea, primul care a avut un caracter ecumenic, convocat de împăratul Constantin în luna mai a anului 325 pentru a asigura unitatea Bisericii. Sfinţii Părinţi niceeni au putut astfel să dezbată diferite probleme, şi mai ales marea problemă apărută câţiva ani mai devreme datorită predicării preotului alexandrin Arie.

imagine_190Acesta, prin afirmaţiile sale, ameninţa adevărata credinţă în Hristos, declarând că Logos-ul nu era adevărat Dumnezeu, ci un Dumnezeu creat, o fiinţă „intermediară” între Dumnezeu şi om şi astfel adevăratul Dumnezeu ne rămânea mereu inaccesibil. Episcopii reuniţi la Niceea au răspuns punând la punct şi fixând „Simbolul credinţei” care, completat mai târziu de primul Sinodul din Constantinopol, a rămas în tradiţia Bisericii şi în liturghie ca şi Crezul niceo-constantinopolitan. În acest text fundamental – care exprimă credinţa Bisericii nedespărţite, şi pe care-l recităm şi astăzi, în fiecare duminică, la Sfânta Liturghie – este prezent termenul grec homooúsios: el vrea să indice că Fiul, Logos-ul, este „de aceeaşi fiinţă” a Tatălui, este Dumnezeu din Dumnezeu, este natura Sa, şi astfel este pusă în lumină deplina divinitate a Fiului, care era negată de arieni.

Murind Patriarhul Alexandru, Sf. Atanasie devine, în 328, succesorul său ca şi Arhiepiscop de Alexandria, şi imediat s-a arătat hotărât să respingă orice compromis în disputele cu teoriile ariene condamnate de Sinodul niceean. Intransigenţa sa, tenace şi câteodată foarte accentuată, deşi necesară, împotriva tuturor acelora care se opuseseră alegerii sale episcopale şi mai ales împotriva adversarilor Simbolului niceen, i-au atras ostilitatea de neînduplecat a arienilor şi a filoarienilor. În ciuda formulării lipsite de orice echivoc a Sinodului, care afirmase cu claritate că Fiul este de aceeaşi natură cu Tatăl, la scurt timp după aceea aceste idei greşite au ajuns din nou să învingă – în această situaţie chiar şi Arie a fost reabilitat – şi au fost susţinute din motive politice.

imagine_191Criza ariană, care se considera a fi fost rezolvată la Niceea, a continuat astfel pentru câteva decenii, cu evenimente dificile şi diviziuni dureroase în Biserică. Şi pentru nu mai puţin de 5 ori – în decursul a treizeci de ani, între 336 şi 366 – Sf. Atanasie a fost constrâns să-şi părăsească oraşul, petrecând şaptesprezece ani în exil şi suferind pentru credinţă. Dar în timpul absenţelor sale obligatorii din Alexandria, Patriarhul a avut posibilitatea să susţină şi să apere în Occident, mai întâi la Treviri şi apoi la Roma, credinţa niceană şi de asemenea idealurile monahismului, îmbrăţişate în Egipt de marele eremit Antonie printr-o alegere de viaţă căreia Atanasie i-a fost mereu aproape. Sfântul Antonie, prin forţa sa spirituală, era persoana cea mai importantă în susţinerea credinţei sfântului Atanasie. Instalat din nou definitiv la catedra sa, Patriarhul de Alexandria a putut să se dedice restabilirii păcii religioase şi reorganizării comunităţilor creştine.

(Citit de 167 ori)