Sfântul Isidor Pelusiotul, un mare pedagog creștin

By | 24/01/2017

Sfântul Isidor Pelusiotul (n.360) a fost un părinte al Bisericii care în epistolele sale s-a ocupat și de pedagogia creștină.  Iată ce spune Sfântul Isidor despre rolul studiului în viața unui copil: „studiul continuu conduce capacităţile şi puterile spirituale la treapta cea mai înaltă”. Studiul oferă şi „înţelepciune”, care rodeşte prin atenție continuă, şi memorie. Pentru acest motiv şi studiul trebuie să fie continuu. Comentând cuvântul Apostolului Pavel „fii atent la citire”, Sf. Isidor spune: „în principal puterea derivă din faptul că ea este întărită zilnic, susţinută spre finalitate, care nu suportă nicio întârziere, nicio trândăveală şi scuză. Aşa precum mulţi ignoră şi îi ridiculizează pe literaţi şi înţelepţi fără să cunoască că înţelepciunea aduce roade doar studenţilor înţelepţi”. Sf. Isidor Pelusiotul consideră „curăţenia vieţii” una dintre calităţile fundamentale ale profesorului bun, iar cu această accentuare spirituală sunt de acord toţi pedagogii ortodocşi. Insistenţa lor asupra acestei însuşiri se explică prin faptul că toţi au atribuit o importanţă deosebită marii puteri educative a exemplului personal al celui ce predă. Cât de potrivită este această recomandare ne asigură atât psihologia pedagogică contemporană, cât şi practica educaţiei (actul educativ), adică îndrumarea. Şi Isidor Pelusiotul se referă la valoarea educativă a exemplului educatorului: „Aşa şi imaginea propriei lor vieţii trebuie să o scoată în evidenţă cu înțelepciune şi să o prezinte elevilor lor astfel încât să o imite precum este”. În cadrul actului educativ, iubirea are un rol esențial, pentru că nimic nu promovează educaţia ca faptul de a iubi şi de a fi iubit. Este demn de remarcat faptul că de pedagog depinde ca această iubire să conducă la respectul elevilor faţă de persoana sa, respect care este însoțirii „iubirii” şi a „respectului”. Sfântul Isidor Pelusiotul accentuează că „profesorii adevăraţi trebuie să-i iubească pe elevi ca un tată, şi elevii să se teamă de ei precum de cei mari; nici să nu judece fiecare teamă pentru iubire şi nici din frică să întunece iubirea”. Este vorba despre un echilibru delicat, care este și poate fi o lucrare posibilă şi uşoară numai pentru „dascălul adevărat”, personalitatea didactică autentică.

(Citit de 74 ori)