Pelerinaj mai deosebit, la Mănăstirea Feredeu

By | 03/02/2017

c_20170203Mai mulți tineri din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Tabacovici al DGASPC Arad au fost în pelerinaj de Sfinții Trei Ierarhi la Mănăstirea Feredeu.  Popasul , liniștea, dialogul și rugăciunea din această mănăstire a fost pentru acești tineri pelerini un prilej de bucurie și nădejde. Ei au fost vădit bucuroși de deschiderea, ospitalitatea și căldura duhovnicească dăruită lor de Părinții mănăstirii. Problemele acestor persoane suferinde au nevoie să fie ascultate, să fie recunoscute. Au nevoie să fie ascultate! Poate nu atât în ziare, ca știri; aceea este o ascultare care durează una, două, trei zile, apoi vine o alta, o alta… Trebuie să fie ascultate de cei care spun că sunt creștini. Creștinul îl adoră pe Iisus, creștinul îl caută pe Iisus, creștinul știe să recunoască durerea, suferințele Domnului Iisus Hristos. Și astăzi, mulți sunt în necesitatea de a spune: „Aceste suferințe trebuie să fie ascultate!”. Și acest lucru au făcut Părinții din această mănăstire arădeană. Iar acest lucru aduce speranță. Evenimentul spiritual, de inimă, realizat prin implicarea domnului Ban Emilian ( Șef CITO Tabacovici) și a doamnei Cristea Maria (referent), a fost organizat de domnul Sorin Roșca (Inspector la DGASPC Arad).

Iată mai jos câteva imagini din timpul acțiunii:

(Citit de 67 ori)